2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCraiovean condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri

Craiovean condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât să condamne nouă persoane acuzate de constituirea unui grup infracţional şi trafic de droguri. Cea mai mare pedepasă, de 12 ani de închisoare, a fost aplicată unui craiovean de 37 de ani. Ceilalţi inculpaţi au primit pedepse cuprinse între un an şi două luni cu suspendare şi patru ani cu executare. Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de inculpaţi la Curtea de Apel Craiova.

Ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate prindeau în flagrant, în Craiova, în mai 2016, două persoane care ridicau un colet primit din Spania, în care s-au găsit patru kilograme de canabis. Imediat după flagrant, oamenii legii au făcut opt percheziţii domiciliare în Craiova şi judeţul Dolj. În urma percheziţiilor au fost ridicate cinci grame de canabis, un comprimat MDMA, 13 telefoane mobile, un laptop și sumele de 8.650 de lei şi 1.150 de euro. Cercetările au fost continuate de procurorii DIICOT, care au cerut și obținut arestarea preventivă a celor doi suspecţi.

Ulterior, oamenii legii au ridicat alți doi craioveni suspectați că fac parte din gruparea infracțională. Cei doi au fost arestați preventiv pe 3 iunie, printr-o hotărâre a judecătorilor de la Tribunalul Dolj. Câteva zile mai târziu, pe 8 iunie, oamenii legii au cerut și obținut arestarea în lipsă a altui suspect, un craiovean de 33 de ani.

Arestat în lipsă, prins pe Aeroportul Craiova

Bărbatul de 33 de ani a fost prins pe 11 iunie, după ce s-a întors din Italia, de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Craiova. Reprezentanții IPJ Dolj au precizat că polițiștii de frontieră „l-au depistat la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România din direcţia Italia, Ciampino, pe Ş.D., de 33 de ani, din Craiova. Faţă de acesta, Tribunalul Dolj a emis mandat de arestare preventivă în lipsă. În sarcina bărbatului s-a reţinut că a constituit un grup organizat care a avut ca scop vânzarea de droguri“. Craioveanul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale şi dus în arestul IPJ Dolj.

Anchetatorii au mai precizat atunci că fac cercetări pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Craiovean condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri

În septembrie 2017, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a nouă inculpaţi. Printre infracţiunile reţinute s-au numărat constituirea unui grup infracţional, traficul internaţional de droguri sau traficul intern de droguri.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat pe 2 octombrie 2020.
Bărbatul depistat pe Aeroportul Craiova în iunie 2016 a primit cea mai mare pedepasă. Acesta a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru infracţiunile comise. Instanţa a adăugat o pedepsă mai veche, de 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj. În fnal, bărbatul a fost condmanat la 13 ani şi două luni închisoare în regim de detenţie.

Alţi cinci inculpaţi au primit pedepse între un an şi două luni şi doi ani şi opt luni de închisoare. Pedepsele sunt cu suspendare. Ultimii trei inculpaţi au fost condamnaţi cu executare. Aceştia au primit pedepse cuprinse între doi ani şi cinci luni şi patru ani şi o lună de închisoare.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi deja a fost atacată cu apel de inculpaţi la Curtea de Apel Craiova.

Confiscarea extinsă

Instanţa a mai dispus confiscarea cantităţilor de canabis ridicate în urma percheziţiilor, dar şi a instrumentelor folosite la depozitarea, cântărirea, mărunţirea şi consumul plantelor de canabis.
De asemenea, instanţa a dispus confiscarea extinsă a sumelor de bani ridicate la percheziţii, dar şi a părţii dintr-o proprietate deţinută de unul dintre inculpaţi.

„Dispune confiscarea extinsă a următoarelor sume de bani si bunuri: suma de 4.050 lei ridicată la percheziţia domiciliară a locuinţei inculpatului L.I.(…), suma de 1.400 lei ridicată la percheziţia domiciliară a locuinţei inculpatului B.L.(…), sumele de 4.600 lei şi 1.150 euro ridicate la percheziţia domiciliară a locuinţei inculpatului B.M., cota parte de 1/2 din dreptul de proprietate din imobilul situat în Craiova(…), care aparţine lui B.M.”, a mai dispus instanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS