8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO pasăre din Noua Zeelandă a doborât recordul pentru cel mai lung zbor fără întrerupere

O pasăre din Noua Zeelandă a doborât recordul pentru cel mai lung zbor fără întrerupere

O pasăre a zburat fără întrerupere din Alaska până în Noua Zeelandă, stabilind un posibil nou record mondial pentru cel mai lung maraton migrator, a anunțat departamentul pentru conservare din Noua Zeelandă, potrivit DPA, citată de agerpres.

Pasărea a zburat peste 12.000 de kilometri peste Oceanul Pacific, iar oamenii de știință spun că are corpul foarte aerodinamic și este extrem de bine adaptată zborurilor pe distanțe lungi.

Exemplarul în cauză, un mascul din specia sitar de mal nordic (kuaka, în limba maori – n.r.), botezat 4BBRW, a fost monitorizat în timpul zborului său de peste 12.000 de kilometri peste Oceanul Pacific timp de nouă zile, a precizat departamentul pentru conservare într-un comunicat.

Ultimul record rezista din 2007

Prin comparație, cel mai lung zbor cu avionul fără întrerupere este cursa Singapore – New York, pe o distanță de aproape 13.500 de kilometri.

Recordul precedent pentru un zbor neîntrerupt al unei păsări era de 11.680 de kilometri şi a fost stabilit în 2007.

„Este cu adevărat un campion. Anul acesta, mai mult ca niciodată, este un fapt care poate binedispune oamenii, chiar dacă putem deveni puţin invidioşi pe păsările care nu sunt nevoite să stea în carantină şi să se supună controalelor de la frontieră“, a spus Keith Woodley, manager al Pukorokoro-Miranda Shorebird Centre.

În total, anul acesta, sitarul 4BBRW a zburat cel puțin 28.000 de kilometri în timpul migrației.

Din Noua Zeelandă până în Alaska, şi înapoi

Monitorizarea zborului păsării a permis cercetătorilor să înţeleagă mai bine modul în care condiţiile meteorologice afectează migraţia, a precizat Woodley.

„Ştim că vântul este o parte importantă a strategiei de migraţie şi că, asemenea unui ciclist, păsările vor încerca să prindă vântul din spate, dar nu vor reuşi întotdeauna”, a adăugat acesta.

Sitarii de mal migrează din Noua Zeelandă înspre China în luna martie, făcând popas pe Marea Galbenă pentru a se hrăni, după care pornesc spre Alaska în luna mai, unde îşi petrec perioada de vară.

Ei migrează înapoi în Noua Zeelandă în septembrie.

Sitarii îşi dublează greutatea înainte de a porni în călătorie, îşi sporesc numărul de globule roşii şi îşi contractă sistemul digestiv, a explicat Woodley.

„Au tendinţa de a-şi recăpăta forţele foarte rapid, dar nu ştim cât de mult durează acest lucru după un zbor. Se pare că au un metabolism foarte accelerat“, a spus Woodley.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS