2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSlovenia adoptă noi restricţii pentru a limita răspândirea COVID-19

Slovenia adoptă noi restricţii pentru a limita răspândirea COVID-19

Slovenia înăspreşte măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 cu o interdicţie asupra deplasărilor între municipalităţi, a relatat luni agenţia de presă STA, citată de dpa.

Măsura se va aplica începând de marţi şi va rămâne în vigoare pentru o săptămână, a anunţat guvernul sloven. Ulterior, restricţia va fi ridicată în zonele cu situaţie epidemiologică ameliorată.

Anterior în această lună, guvernul condus de premierul Janez Jansa a limitat călătoriile între regiuni, a trecut la cursurile şcolare online şi a impus o carantină parţială.

Cu o populaţie de puţin sub 2,1 milioane de locuitori, Slovenia a raportat sâmbătă 1.675 de noi cazuri de COVID-19, 29% dintre testele efectuate în 24 ore fiind pozitive. Rata de infectare a fost de 6,25 la 1.000 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS