Angela Merkel, cancelarul german, a avertizat că următoarele luni vor fi foarte dure, pe fondul creşterii zilnice a numărului de noi cazuri de coronavirus în Germania – 8.685 în ultimele 24 de ore, potrivit Agerpres.
„Ne aşteaptă luni foarte, foarte grele”, a atras atenţia Merkel, duminică seara, într-o conferinţă cu şefii grupului parlamentar conservator din landuri, după cum a relatat astăzi cotidianul Bild.
„Lucrurile nu mai pot continua aşa”, a insistat cancelarul german. Angela Merkel a spus că, dat fiind că numărul de cazuri creşte constant, ea este de părere că trebuie să se renunţe cel puţin până în februarie la evenimente de mari dimensiuni, chiar şi în spaţii exterioare.
Merkel a pus pe seama călătoriilor din timpul vacanţei creşterea numărului de contagieri
Totodată, Merkel a pus pe seama călătoriilor din timpul vacanţei creşterea numărului de contagieri. Bild a relatat că, deşi Merkel nu s-a referit nicio clipă în mod expres la un al doilea „lockdown”, ea şi-a exprimat foarte ferm convingerea că virusul nu poate fi controlat „cu metode simple”.