4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieHuawei lansează noi servicii

Huawei lansează noi servicii

În ultimii ani, Huawei a lucrat la o serie de alternative la serviciile Google pe care să le ofere utilizatorilor săi, scrie descopera.ro.

Probabil mai interesant decât anunțul noilor telefoane Huawei Mate 40, pe care mulți probabil că nu și le vor permite, acestea pornind de la prețuri de 900 euro și ajungând până pe la 2.300, este faptul că producătorul chinez începe să dezvolte alternative la serviciile Google.

Este vorba despre trei servicii pe care utilizatorii de telefoane Huawei fără Google Mobile Services probabil că le așteptau cu nerăbdare: hărți, documente și căutări, integrate în Huawei Mobile Services. Toate intră acum sub branding-ul „Petal”.

Huawei Mobile Services primește hărți, documente și căutări mai avansate

Petal Search era deja lansat de câteva luni sub formă de aplicație, însă acum primește o integrare mai adâncă în sistemul de operare EMUI 11.

Acesta permitea deja căutări text și prin voce, însă acum primește și căutări foto, similare cu ceea ce oferă Google Lens.

Pe lângă căutări obișnuite, Petal Search permite și căutarea de aplicații pe care nu le găsești în magazinul AppGallery, dar include și informații automat. Poți găsi cazări, bilete de avion și alte informații de acest gen printr-o simplă căutare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS