2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDeputat Ion Cupă: „Partidele să explice de ce se opun scăderii numărului de parlamentari la 300, așa acum au decis românii prin referendum!”

Deputat Ion Cupă: „Partidele să explice de ce se opun scăderii numărului de parlamentari la 300, așa acum au decis românii prin referendum!”

Voința populară exprimată prin referendum nu mai trebuie ignorată. Suntem la a treia legislatură în care Parlamentul are 465 de membri. După mai bine de zece ani de la referendumul din 2009, prin care 7.765.573 români au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, e timpul ca acest vot să fie, în sfârșit, respectat. Statul de drept trebuie recuperat în România.

Constituția prevede că referendumul este modalitatea prin care poporul își exprimă voința cu privire la probleme de interes național. Poporul și-a exprimat voința cu privire la numărul de parlamentari: 300. Dar voința sa este disprețuită de toată clasa politică, cu excepția PMP.

Suntem în continuare țara din UE cu cei mai mulți parlamentari raportat la numărul de locuitori. Avem 1 ales la 44.000 de cetățeni în timp ce Italia are 1 la 64.000 (iar din 2023 va avea 1 la 101.000!!!), Belgia – 1 la 76.000, Franța 1 – la 112.000, Germania 1 – la 117.000 și exemplele pot continua.

PMP este singurul partid care susține reducerea numărului de parlamentari la 300. PMP este singurul partid care respectă referendumul din 2009.

PMP a depus 2 proiecte de lege pentru reducerea numărului de parlamentari. De 2 ani, proiectul PMP a trecut de Senat și stă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților la coada listei, în așa fel încât nu ajunge niciodată în top pentru a putea fi dezbătut și votat. Este cea mai gravă sfidare pe care clasa politică o aduce societății românești.

PMP cere clasei politice să renunțe la a se mai coaliza împotriva voinței exprimate de popor.

”Cerem fiecărui partid politic care are reprezentanți în Parlament să explice de ce se opune punerii în aplicare a referendumului. Cerem ca aceste explicații să fie date înaintea alegerilor din 6 decembrie”, precizează deputatul Ion Cupă.

PMP nu va renunța la bătălia sa pentru respectarea democrației în litera și spiritul ei. Românii au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. PMP va lupta în continuare pentru ca votul românilor să devină LEGE!

Biroul de presă PMP Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS