11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReuniunile față în față de la sediul ONU, suspendate

Reuniunile față în față de la sediul ONU, suspendate

Toate reuniunile în persoană care au fost programate săptămâna aceasta la sediul ONU din New York au fost suspendate după descoperirea a cinci cazuri de infecţii cu COVID-19 la misiunea diplomatică a Nigerului,. Anunţul a fost făcut ieri de Naţiunile Unite.

Într-o scrisoare adresată luni seara de preşedintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir, se precizează: „Recomandarea serviciului medical a fost de a anula reuniunile în persoană, marţi, la sediul ONU, în aşteptarea urmăririi contactelor pe care le-au avut persoanele infectate“, potrivit stiri.tvr.ro.

Ieri după-amiază, într-o nouă notă, Volkan Bozkir a indicat că această măsură a fost prelungită până la sfârşitul săptămânii la recomandarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

El a cerut ”suspendarea tuturor întâlnirilor în persoană până la sfârşitul săptămânii pentru a măsura mai bine gradul de expunere (la virus) şi pentru a finaliza o procedură de urmărire completă a persoanelor cu care bolnavii au fost în contact“, a precizat președintele Adunării Generale.

Nigerul este unul dintre membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate. O reuniune a acestui Consiliu, prezidat în octombrie de Rusia, programată pentru ieri-dimineaţă la sediul organizaţiei, va avea loc prin videoconferinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS