Prof. univ. dr. Dan Gabriel Mogoș, în vârstă de 72 de ani, s-a stins din viață la câteva săptămâni după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Medicul craiovean a fost transferat încă de la debutul bolii la un spital din București, unde în această dimineață a pierdut lupta cu noul coronavirus. Anunțul trist a fost făcut de unul dintre fiii săi, doctor Gabriel Mogoș.
Dan Gabriel Mogoș a absolvit Facultatea de Medicină la UMF “Carol Davila” București. Pregătirea chirurgicală de baza a făcut-o ca intern al spitalelor din București si rezident la Spitalul Fundeni. În 1979 devine asistent universitar la Facultatea de Medicină din Craiova, șef de clinică din 1991, profesor universitar din 2000, conducător de doctorate din 2004. A devenit medic primar chirurg din 1990 și a practicat peste 12.000 de intervenții chirurgicale. A publicat peste 120 de articole și 20 de cărți de specialitate în calitate de autor sau coautor. A avut competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică, chirurgie vasculară, management medical. A fost membru a numeroase societăți chirurgicale din țara și din străinătate. În 2010 a deschis împreună cu cei doi fii, amândoi medici, o clincă privată de chirurgie în Craiova.
A salvat multe vieți în cariera sa de chirurg și atât pacienții, cât și lumea medicală din Oltenia transmit sincere condoleanțe familiei greu încercate!