7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate36.335 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

36.335 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.206.567 de teste. Dintre acestea, 36.335 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.342 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.993 la cerere.

Au fost raportate și rezultatele a 254 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 30 octombrie.

Pe teritoriul României, 28.762 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.253 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.050 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.988 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 952 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.939 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 952.435 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS