5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterviuMărturiile unui senator detronat din PSD. Radu Preda: Am fost orb!

Mărturiile unui senator detronat din PSD. Radu Preda: Am fost orb!

Senatorul de Dolj Radu Preda a acordat un interviu incendiar Gazetei de Sud, în care a dezvăluit culisele mazilirii sale din Partidul Social Democrat. Cine nu l-a mai vrut în PSD şi cum „s-a culcat“ pe primul loc pe lista de la Dolj pentru Camera Deputaţilor şi s-a trezit pe locul 11, loc neeligibil pentru Parlamentul României, aflaţi din interviu. „Olguţa mi-a dat SMS şi mi-a spus că ea m-a votat pe primul loc“, afirmă Radu Preda despre naşa sa de cununie. El recunoaşte că a fost tot timpul un apropiat al Olguţei Vasilescu, de aici şi şocul îndepărtării sale din PSD. 

Gazeta de Sud: Aţi fost subiectul unei surprize foarte mari, după ce s-a aflat că nu mai sunteţi pe un loc eligibil la Camera Deputaţilor şi v-aţi mutat la PMP. 

Radu Preda: Dincolo de subiect, am fost în centrul unei surprize foarte mari. Ce s-a întâmplat? De o săptămână şi ceva şi eu mă întreb. Acum trei săptămâni eram bine merci în Senatul României, lider al grupului PSD din Senat, eram propunerea agreată a PSD Dolj pentru a deschide lista candidaţilor la Camera Deputaţilor. Ca să-l citez pe domnul preşedinte Claudiu Manda eram „capul tractor care să ducă greul comunicării de campanie“. M-am şi întâlnit în biroul preşedintelui Marcel Ciolacu cu Claudiu Manda, cu domnul Ion Prioteasa, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, cu Cosmin Vasile, preşedintele ales al CJ Dolj, cu Paul Stănescu, oameni mulţi, figuri cunoscute care pot să confirme sau să infirme ceea ce spun eu acum, iar lucrurile s-au tranşat foarte simplu.

Adică, s-a spus că la Dolj listele s-au cam închis. La Senat se mergea cu domnul Ion Prioteasa pe locul unu şi cu domnul Mihail Genoiu pe locul doi, iar la Camera Deputaţilor lista o deschidea liderul de la Senat, adică subsemnatul. S-a spus că mergem înainte aşa, ne vedem de treabă şi că urmează să stabilim şi celelalte locuri de pe liste. Am venit la Craiova pentru campania electorală de la locale, care era coordonată de domnul Nedelescu, iar eu am primit un rol marginal. Adică să mă ocup de vreo 15 secţii de votare din Craioviţa Nouă şi asta cu vreo două săptămâni înainte de alegeri. Craiova are 173 de secţii de votare, deci eu am răspuns de mai puţin de 10% din ele. 

„Nicio secundă nu am simţit că voi trece prim drama prin care am trecut“

GdS: Aţi fost degrevat de astfel de sarcini, să înţelegem. 

R.P.: Într-o discuţie cu Olguţa Vasilescu, cu două, trei luni înainte de alegerile locale, ea mi-a zis în felul următor: Radu, tu eşti implicat la Bucureşti, cu siguranţă o mare parte din timp ţi-o vei aloca acolo, aşa că acasă o să am nevoie de cineva care să fie disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar acel om l-am găsit în persoana domnului Nedelescu. Toate simple şi la locul lor, din punctul meu de vedere.

Ştiam că am fost un tip activ în precampanie, am ieşit peste tot în mass-media şi am promovat candidaţii partidului pe care îl reprezentam până mai ieri, cu mesaje bune zic eu, legitimate şi de vizualizările realizate. Ştiţi că eu îmi asum ceea ce spun şi nu îmi schimb părerile. M-am identificat, practic, cu partidul din care am făcut parte şi nicio secundă nu am simţit că voi trece prim drama prin care am trecut. 

„Credeam că am trecut o evaluare de patru ani“

GdS: Cum aţi aflat de decizia partidului?

R.P.: Am primit un SMS de la Craiova, de la partid, cum că va fi o şedinţă în care se vor definitiva listele pentru alegerile parlamentare. Din punctul meu de vedere, lucrurile erau clare. Credeam că am trecut o evaluare de patru ani, pentru că în 2016, când am intrat în Parlament, nu aveam experienţă şi toţi cei care am intrat, cu câteva excepţii, eram pe acelaşi palier. Apoi, fiecare dintre noi, pe culoarul pe care l-a avut, a încercat să-şi facă datoria cât mai bine. Eu zic că mi-am făcut bine treaba, având în vedere că am ajuns lider al grupului senatorial PSD pornind, practic, de la nimic.

Când s-a împărţit „şmecheria“ în Senat, cu ghilimelele de rigoare, colega mea Lavinia Craioveanu a ajuns vicelider al grupului senatorial iar eu membru în Comisia de Administraţie din Senat. După trei săptămâni de activitate, fiind un om activ şi implicat, m-au remarcat colegii de la Bucureşti, cei care decideau, ca să spun aşa, şi m-au propus pentru funcţia de secretar de comisie. Aşa am ajuns să-l cunosc pe Traian Băsescu. Am fost secretarul Comisiei de Prognoze şi Strategii din Senatul României, unde preşedinte era Traian Băsescu. A fost primul meu contact cu PMP. 

Cum a fost primul contact cu Traian Băsescu

GdS: Cu duşmanul, la vremea respectivă.

R.P.: PMP era un partid politic cu care nu am avut nimic de-aface până atunci, nimic în comun. În viaţa mea de om politic, PMP şi Radu Preda au fost ca două şine de cale ferată. Ne-am intersectat, uneori, doar în contrele publice atunci când a fost vorba de asumarea unor subiecte. Cum a fost primul contact cu Traian Băsescu? Nu foarte bun. Băsescu, un politician redutabil, a încercat să-şi impună punctul de vedere în comisie chiar din prima zi. A întrebat dacă este cineva din partea partidului de guvernământ, nu a fost nimeni, aşa că a propus să fie picate toate proiectele PSD.

Eu, ca secretar de comisie, am luat cuvântul şi i-am spus: domn preşedinte, cu tot respectul, aveţi un vot, dar noi suntem vreo şase de partea asta a mesei care susţinem partidul de guvernământ. Haideţi să votăm! S-a uitat la mine şi m-a întrebat: de unde eşti măi, copile. De la Craiova, i-am răspuns. Aha, te-a trimis Olguţa în Parlament. Am înţeles. 

Ce s-ar fi discutat în ședința PSD de la Dolj

GdS: Haideţi să revenim la subiectul şedinţei de partid. 

R.P.: Da. Am răspuns la apel, ne-am văzut la partid. Din punctul meu de vedere nu mă aşteptam la ceva rău, totul era clar. Ne-am aşezat la masă, domnul preşedinte Manda a luat cuvântul şi ne-a spus că avem o chestiune care trebuie făcută peste capul Doljului, adică ni s-a impus de la Bucureşti să luăm pe cineva pe listele de la Dolj. Ni s-a pus la dispoziţie şi o listă cu mai multe nume, eu am ales-o pe Laura Vicol. Apoi ne-a spus că ea va trebui să fie la noi pe locul unu, nu ştiu de unde venea acel „va trebui“.

Mai avem o altă chestiune pe care trebuie să o discutăm punctual aici, a continuat preşedintele Manda, despre voturile lui Antonie Solomon. Adică noi, cei din PSD, trebuie să punem pe listele noastre, pe locul trei, un om din partea lui Solomon. Deci asta înseamnă că mai rămânem cu două locuri eligibile la Camera Deputaţilor, asta înseamnă că discuţia pe care am avut-o cu Radu Preda, şi a specificat acest lucru, nu mai rămâne valabilă. Aşa că pe două locuri eligibile, doi şi patru, ar fi fost cei cinci, şase parlamentari în funcţie, care ar intra astfel într-o competiţie. La Senat, lucrurile rămâneau cum se stabilise.

Eu ştiu ce înseamnă această democraţie de partid, am simţit-o ulterior şi pe pielea mea. S-a făcut o listă cu candidaţii pentru Camera Deputaţilor, am votat, iar la final eu am primit şase voturi din partea colegilor pentru a fi candidatul de pe locul unu şi 27 de voturi pentru a fi pe ultimul loc. De fapt, pe locul 11, din 12. Şi asta pentru că am avut onoarea să mă placă unii colegi care au trecut peste directivele de partid. Vă spun că au fost colegi care şi-au fotografiat votul, el fiind unul secret.

GdS: Trebuia să arate cuiva cum au votat?

R.P.: Nu ştiu dacă trebuia să arate cuiva, dar eu sigur votul meu nu l-am fotografiat. Presupun însă că dacă îi faci aşa ceva unei persoane cu o activitate în Senat de patru ani ai nevoie de argumente grele, serioase. 

Ce mesaj a primit Radu Preda de la Olguţa Vasilescu

GdS: Aţi vorbit după aceea cu Olguţa Vasilescu, cu Claudiu Manda, aţi întrebat ce s-a întâmplat, pentru că aveaţi şi o relaţie de rudenie cu cei doi?

R.P.: Am primit un mesaj de la Olguţa. Nu pot să vorbesc de rudenie cu cei doi. Olguţa mi-a fost naşă, dar înainte de a se căsători cu Claudiu Manda. Am plecat de la acea şedinţă, am salutat lumea, cu gândul că lucrurile nu vor sta aşa şi că la Bucureşti, unde se discută listele finale, lucurile se vor schimba. În Biroul Permanent Naţional, unde Doljul avea trei membri, eu, Olguţa şi Claudiu Manda, am crezut că sigur se va schimba ierarhia, pentru că până la urmă îmi făcusem datoria faţă de partid. 

GdS: Bănuiaţi că s-au făcut jocurile aici, deşi vi se spusese că este voinţa Bucureştiului?

R.P.: Sincer, am crezut că este şi o chestiune de imagine. Ni s-a spus că de la Bucureşti s-au impus listele, dar mie mi s-a mai spus în Biroul Judeţean că dacă Marcel Ciolacu vrea să schimbe lista, să pună pe primul loc pe cine vrea el, poate să o facă. M-am gândit că Ciolacu va suci lista, aşa cum vorbisem în biroul său, şi că Laura Vicol se va duce în altă parte, iar eu mă întorc pe primul loc.

GdS: Aţi pomenit de un SMS de la Olguţa Vasilescu.

R.P.: Da. Mi-a zis că nu ştie nimic legat de ce s-a întâmplat şi că ea m-a votat pe locul unu. Atât. Nu am mai insistat.

„Decizia de a nu mai fi pe loc eligibil în partid s-a luat la Dolj“

GdS: Cu Claudiu Manda aţi vorbit?

R.P.: Nu. Nu am încercat pentru că relaţia noastră a fost una strict profesională. Eu cu Olguţa am gestionat din punct de vedere politic partea de Craiova, el şi-a văzut de judeţ. Noi ne-am mai contrat, pentru că eu nu am văzut ca responsabil pentru unele rezultate mai puţin bune ale PSD la alegeri echipa. Claudiu a zis că este vina oamenilor că la alegerile europarlamentare PSD nu a obţinut un rezultat bun în Craiova şi Dolj. Revenind la mine, cred că decizia de a nu mai fi pe loc eligibil în partid nu o puteau lua mulţi. Eu cred că decizia s-a luat la Dolj şi mi s-a confirmat asta de la Bucureşti. 

GdS: Păi nu are logică. Olguţa Vasilescu spune că v-a votat primul, este căsătorită cu Claudiu Manda. Ea v-a vrut, iar el nu? 

R.P.: Nu caut o logică în ceva ce nu are răspuns. Eu ştiu că am fost fidel aceluiaşi om şi m-am identificat politic cu Olguţa Vasilescu, nu cu Claudiu Manda. 

GdS: Să înţeleg că deşi Olguţa şi Claudiu formează un cuplu la conducerea PSD a Craiovei şi Doljului, dar şi în viaţa privată, au păreri diferite?

R.P.: Uneori, părerile diferă. Drama mea a apărut însă mai târziu. 

Radu Preda: „Am avut şansa să ajung sus, între greii din partid, şi cred că asta m-a costat“

GdS: Domnule senator, de ce ar fi o dramă să nu te mai regăseşti pe listele unui partid pentru intrarea în Parlament?

R.P.: Nu are legătură cu a fi sau a nu fi pus pe listă. Drama are legătură cu dezamăgirea pe care o simţi despre nişte oameni de care ai fost apropiat şi care nu au avut curajul să-ţi spună că nu te mai regăseşti în viziunea politică a organizaţiei, că munca ta nu este suficientă pentru a fi în continuare un senator sau un parlamentar. Să-ţi spună să-ţi cauţi serviciu, până la urmă. Este o chestiune de viaţă! Nu m-aş fi consumat nervos dacă atacurile politice veneau de la advesari…

GdS: Şi, totuşi, când PSD a anunţat candidaţii de la Dolj, întrebat despre situaţia dumneavoastră, Claudiu Manda v-a reproşat rezultatul alegerilor locale de la Craiova. 

R.P.: Eu cred că atunci când candidezi responsabilitatea politică a rezultatului este a celui care candidează. Nu mi-am găsit eu o vină. Ce aşteptări avea Claudiu Manda? Eu îl întreb acum, de câte ori a ieşit în faţă la alegerile locale, să-i facă campanie Olguţei Vasilescu? Eu am ieşit în fiecare săptămână, aproape în fiecare zi, mai puţin lunea, când eram la Bucureşti pe la televiziunile naţionale. În rest, am fost în Craiova şi am făcut campanie Olguţei Vasilescu. 

Olguța Vasilescu nu i-ar fi reproșat nimic

GdS: V-a reproşat ceva Olguţa Vasilescu sau a dat de înţeles că ar fi fost nemulţumită de rezultat?

R.P.: Nu. Pe cele 15 organizaţii din Craioviţa de care am răspuns, întâmplarea a făcut ca rezultatele să nu fie proaste. Ba chiar au fost în partea de sus a listei. De asta spun că nu am înţeles decizia. Eu în duminica de după votul de sâmbătă de la partid am fost pe munte să mă liniştesc, până la Sfinx şi înapoi, iar luni dimineaţa am venit la partid.

Aici i-am găsit pe colegii din Biroul Naţional, Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu şi domnul profesor Dâncu. Erau la cafea. Am salutat şi am intrat. Aşa se întâmplă între egali, pentru că eu am avut şansa să ajung acolo sus, între greii din partid, şi cred că asta m-a costat până la urmă. 

„Ciolacu a dat ochii peste cap“

GdS: Adică aţi ajuns prea sus?

R.P.: Înţeleg că şi asta a fost o problemă. Cum am ajuns la partid, cum m-a întrebat preşedintele Ciolacu ce s-a întâmplat la Craiova. Domn preşedinte, nu ştiu, i-am răspuns. El atunci m-a luat de cot şi mi-a zis: hai să îţi spun ce este cu tine. Tu ai fost ca în bancul ăla când ţi s-a spus să-ţi pui pălărie şi apoi te-au întreabat dacă ai ţigări. Şi nu ai avut ţigări! La care Grindeanu, din stânga mea, mi-a zis: tu eşti Mihai Fifor doi. Hai, du-te la parlament că vedem noi, nu rămâne aşa, mi-au spus. Aşa că am plecat relaxat cu gândul că se ocupă şefii partidului şi sperând că se schimbă lucrurile.

Am început să-i dau mesaje preşedintelui Ciolacu după ce am văzut că colegii mei de la Dolj se valideză. Am întrebat dacă este ok cu mine şi mi-a răspuns că vom vedea. Am aşteptat. Între timp, am primit telefoane de la PMP Dolj, de la Ion Cupă, de la ProRomânia, de la colegul Florinel Stancu, dar le-am spus că rămân în PSD. Am fost apoi la sediul PSD din Bucureşti şi m-am întâlnit la intrare chiar cu Marcel Ciolacu.

L-am întrebat dacă ştie ceva de mine, dar a ridicat din umeri şi a dat ochii peste cap. Am intrat în sediu, era Claudiu Manda acolo, l-am întrebat cum rămâne cu mine şi mi-a zis că s-a rezolvat: sunt pe locul 11. L-am întrebat şi pe Paul Stănescu, dar şi el a dat ochii peste cap ca şi Ciolacu, din ciclul asta-i viaţa. 

„L-am sunat pe Călin Popescu Tăriceanu“

GdS: Ce a urmat?

R.P.: Am salutat, am plecat şi l-am sunat pe Călin Popescu Tăriceanu. Am avut o relaţie bună cu el, iar el era foarte apropiat de Marcel Ciolacu. L-am întrebat dacă poate vorbi cu Ciolacu, să afle ce s-a întâmplat. L-a sunat, iar Marcel i-ar fi spus că asta a fost decizia celor de la Dolj, că nu se poate pune cu ei, că sunt încăpăţânaţi şi că asta-i viaţa. Atunci m-am întors la discuţia cu Cupă. Dar până să mă văd cu el la Parlament, am avut o discuţie cu Eugen Tomac. 

Radu Preda: „Cred că decizia de a mă scoate în afara partidului i-a aparţinut lui Claudiu Manda“

GdS: Adică, cu Traian Băsescu.

R.P.: Da. Mi-a zis că nu are nimic cu mine şi că pot vorbi cu Bebe Cupă pentru a stabili totul. Mi-a zis că are o singură condiţie: după ce anunţ public că trec la PMP să nu mă răzgândesc, că sunt singurul om pentru care face rabat de la statutul partidului şi că voi mai fi contactat. Şi a avut dreptate. Imediat după ce am anunţat plecarea mea la PMP mi-a dat mesaj Marcel Ciolacu şi mi-a zis că rezolvă.

I-am mulţumit şi i-am spus că drumurile noastre se despart de aici înainte. Am mers tot pe un loc neeligibil până la urmă, pentru că PMP nu a avut niciun deputat în Dolj, darmite un senator. Am mers la PMP din dorinţa de a trece prin examenul votului oamenilor. Eu, totuşi, cred că decizia de a mă scoate în afara partidului i-a aparţinut lui Claudiu Manda. 

Cum ar fi plecat de la Dolj lista pentru Camera Deputaților

GdS: Cum a ajuns băiatul lui Pavel Badea, liberal din ce îl ştim noi, la PSD, pe loc eligibil la Camera Deputaţilor?

R.P.: Eu nu-l cunosc pe acest băiat, dar am înţeles că a fost o negociere cu domnul Solomon, care l-a dorit pe liste pe acest tânăr. La votul de la Craiova, prima pe listă la Dolj a ieşit Laura Vicol, care nu era membră PSD, iar pe trei băiatul lui Pavel Badea. Pe doi a fost Alexandra Presură, pe patru Eliza Peţa, iar pe cinci Cosmin Durle. Pe ultimul loc, 12, a ieşit Lavinia Craioveanu, parlamentar în funcţie, eu pe locul 11, iar pe locul şase a fost Alina Tănăsescu, de asemenea parlamentar. Aşa a plecat lista de la Dolj. Lista s-a schimbat la Bucureşti, cu Alexandra Presură pe locul unu, Badea pe doi, Vicol pe trei, Peţa pe patru şi Durle pe cinci. 

GdS: Ce veţi face dacă nu intraţi în Parlament? Unde ar putea lucra, în mediul privat, un fost senator?

R.P.: Cred că un om ca mine îşi va găsi serviciu aşa cum se chinuie să-şi găsească de muncă sute de mii de oameni. Nu mă feresc de muncă. Eu am plecat la Bucureşti să fac politică, pentru că îmi plăcea asta. 

GdS: De unde disperarea asta a parlamentarilor de a se întoarce acolo. Înţeleg că sunt bani mulţi în joc şi putere, dar…

R.P.: Să ştiţi că după 6 decembrie, dacă cetăţenii decid ca Radu Preda să stea acasă, aşa va fi. Eu am ales să nu fac precum ciobanul din Mioriţa, să-mi accept soarta şi am decis să încerc la PMP, cu şanse infime, e drept. Dar cu siguranţă că şansele mele de a ieşi în faţă şi de a vorbi cu oamenii de pe locul unu la un partid mic sunt mai mari.

Radu Preda, săgeți către Claudiu Manda

Mărturiile unui senator detronat din PSD. Marcel Ciolacu a dat ochii peste cap. Ce SMS a primit Radu Preda de la Olguţa Vasilescu, după mazilire.
Mărturiile unui senator detronat din PSD

GdS: La parlamentare se alege mai mult partidul şi mai puţin omul. Iar aici este imaginea lui Traian Băsescu. Cu care aţi vorbit, până la urmă? El este preşedintele partidului.

R.P.: Preşedinte este Eugen Tomac. Băsescu este un simbol în PMP şi probabil un vector care aduce voturi. Eu mizez acum pe o carte iluzorie, dar am ales să dau examen în faţa oamenilor care m-au trimis la Bucureşti. Eu am muncit în PSD. Dacă rezultatele erau bune era meritul echipei, dacă erau proaste era vina lui Radu Preda. Dar la alegerile europarlamentare, pierdute de PSD, nu a candidat Radu Preda. E zic că alegerile la Craiova le-a câştigat Olguţa, cum la alegerile europarlamentare, pierdute de PSD la Craiova, port stindardul nostru a fost Claudiu Manda. Mesajele electoratului nu au fost pentru Radu Preda, ci pentru cei care au candidat.

Noi, la Craiova, având monopolul administraţiei locale, am avut impresia că deţinem adevărul absolut şi că facem lucrurile pentru oameni. Păi dacă oamenii simţeau că faci pentru ei şi eşti cu gândul la ei votau partidul de nu mai trebuia acum să stai şi cu alţii la masă în Consiliul Local. Eu cred că Claudiu Manda ar trebui să-şi dea seama că oamenii nu văd lucrurile la fel ca politicienii, Claudiu Manda să-şi dea seama că eu nu vreau locul nimănui, nu te naşti cu locul din Parlament, nu e o meserie. Din patru în patru ani te aşezi în linie la examen, cu avantajele sau handicapul unui partid. Unii sunt în faţă, alţii la coada listei, cum sunt eu acum cu un partid care nu a mai avut oameni în Parlament, de aici de la Dolj. 

Radu Preda: „În PSD nu mă întorc niciodată, dacă sunt ales parlamentar al PMP“

GdS: Ştiţi că există o teorie la care vreau să-mi răspundeţi. Toţi foştii parlamenatari care nu se mai regăsesc pe listele PSD s-au răspândit pe la diverse partide, mai mici sau mai mari. Teoria spune că asta e o strategie a PSD de a avea mai mulţi parlamentari cărora le va da şi votul ca să intre în Parlament şi pe care îi va recupera pe parcurs, când va avea nevoie de voturi pentru o majoritate. 

R.P.: Mă bucur că m-aţi întrebat asta, pentru că lucrurile sunt simple în privinţa mea. Cu siguranţă eu, Radu Preda, în PSD nu mă întorc niciodată, dacă sunt ales parlamentar PMP. Acest partid m-a luat atunci când eu dispăream de pe harta politică şi m-a pus în faţă la examen. Asta nu înseamnă că am şi trecut examenul. Eu vă spun că dacă voi intra în Senat voi sta la PMP şi voi face politica acestui partid, cu o singură parte în care am putea intra în conflict: să mă pună să tai din veniturile oamenilor şi aici nu mă refer la pensiile nesimţite, pensiile speciale. Eu, Radu Preda, nu voi vota asta! 

GdS: Şi chiar nu vă mai întoarceţi în PSD?

R.P.: Vă repet că timp de patru ani de zile, dacă sunt ales ca senator PMP, voi face politica acestui partid. Voi face tot ce pot pentru ca la aceste alegeri nu doar eu să prind un loc de senator, ci şi colega mea Anişoara Stănculescu să iasă deputat, iar dacă se mai poate să iasă şi alţii. Cred că voi avea lângă mine oameni care să mă ajute, inclusiv din PSD, din PNL sau din USR. Şi vă spun asta pentru că am primit telefoane de la aceşti oameni.

Radu Preda: „Dacă nu voi fi ales voi face şi eu ce face toată lumea, îmi caut serviciu“

GdS: Păi de ce v-ar ajuta pe dumneavoastră, candidat PMP, şi nu pe cei din partidul lor?

R.P.: Pentru că mulţi dintre ei se regăseau în omul Radu Preda şi nu se regăseasc acum în Laura Vicol sau Badea şi cum îl mai cheamă (Iulian Badea – n.r.) sau în ce a rămas în spate. Sunt mulţi oameni care cred că Ion Prioteasa ar trebui să fie senator, că Mihail Genoiu trebuie să fie senator, dar îl vor senator şi pe Radu Preda. Pe asta mă bazez. Pe culoarul ăsta al oamenilor nemulţumiţi. PMP nu este un partid uşor de digerat. De ce? Din cauza unui stigmat pe care îl poartă, din cauza unor decizii la care dacă te uiţi acum, în contextul actual, nu mai par chiar aşa de rele. 

GdS: Ce faceţi dacă nu sunteţi ales?

R.P.: Dacă nu voi fi ales voi face şi eu ce face toată lumea, îmi caut serviciu. Eu lucram şi înainte să vin în partid, am avut o revistă. Făceam lucruri mici de oameni mici. Fiind tânăr la acea vreme, nu puteai nici să muţi munţii din loc, având dezavantajul să nu ai în spate o familie care să te împingă de la spate, care să-ţi deschidă nişte uşi. Eu cred că pentru mine se vor găsi nişte oameni care să spună, Radule, pentru un om ca tine care ştie să muncească, hai la noi. Nu mi-e frică de munca în mediul privat, indiferent de domeniu. 

GdS: Veţi mai păstra legătura cu Olguţa Vasilescu?

R.P.: Este naşa copilului meu, este şi naşa mea, numărul ei va rămâne în agenda telefonului meu, relaţia umană rămâne, dar din punct de vedere politic drumurile noastre se duc către un alt făgaş. Şi clar că vom ajunge la un moment dat să ne şi ciondănim, când lucrurile pe care le promovăm nu le vedem la fel. 

Radu Preda, despre creșterea pensiilor

GdS: Acum, că sunteţi la PMP, v-aţi schimbat părerea despre un subiect foarte sensibil: creşterea pensiilor? Când eraţi comunicator al PSD, şi dumneavoastră, şi colegii de partid susţineaţi creşterea pensiilor, adică aplicarea legii, din acest an. Acum mai susţineţi acest lucru? Credeţi că e sustenabil?

Radu Preda: Cred că pensiile ar trebui crescute
Radu Preda: Cred că pensiile ar trebui crescute

R.P.: Cred că pensiile ar trebui crescute, dar mai trebuie următorul lucru: să trecem de ipocrizia asta care priveşte veniturile speciale ale unora şi ale altora. Trebuie echilibrat bugetul de stat. Banii sunt puţini şi se găsesc din ce în ce mai greu. Trebuie dimensionate lucrurile în aşa fel încât să nu mai avem venituri de 700 de lei la un pensionar şi de 70.000 de lei la alt pensionarl. Să readucem în vigoare ceea ce tot Traian Băsescu şi PMP cereau. 

GdS: Păi a fost aprobat de Parlament.

R.P.: Şi atunci unde este, pentru că tot Parlamentul a aprobat şi dublarea alocaţiilor?

„La foarte multe abordări de-ale mele am fost pur şi simplu intoxicat“

GdS: Dumneavoastră spuneţi, că sunteţi acolo!

R.P.: Păi aceste lucruri stau blocate şi încâlcite între două partide mari, PSD şi PNL. Eu am fost orb până mai ieri şi chiar susţineam că este aşa. Acum, când am făcut un pas în spate, mă gândesc că la foarte multe abordări de-ale mele am fost pur şi simplu intoxicat. Te împing oamenii de la spate, te alimentează cu fel de fel de chestii. Da, este adevărat şi mărturisesc: am fost orb! 

GdS: Se ţin alegerile pe 6 decembrie?

R.P.: Alegerile se vor ţine pentru că aşa vor PSD şi PNL. Aşa vor cei mari. Vă spun sigur. Este ca în fabula cu căţelul: s-au adunat dulăii şi căţeii trebuie să joace. 

GdS: Nu aţi răspuns la întrebarea cu creşterea pensiilor. 

R.P.: Eu cred că trebuie să se găsească soluţii să se dea cât se poate. S-au mărit pensiile cu 14%. Dacă în ianuarie se mai pot mări, şi mai bine. Dacă există voinţă politică se poate. Dacă asta e decizia guvernului, da, se poate. 

GdS: De unde să se ia banii?

R.P.: Sunt soluţii. De ce să nu pui nişte impozite acolo unde sunt bani şi nu se plătesc niciodată către stat, adică în economia subterană. De ce să nu o scoatem la suprafaţă?

Radu Preda: „Alegerile le va câştiga PNL, dar nu cu un scor foarte mare“

GdS: Daţi exemplu de o singură ţară în lumea asta care a mărit pensiile în plină pandemie.

R.P.: Nu există. În momentul de faţă, cei care guvernează acum au şi nu au o povară a legilor pe care le-au dat şi le-au votat pesediştii, şi eu printre ei. Probabil dacă nu era acest cataclism sanitar, dacă se continua creşterea economică, se puteau face toate acestea. 

GdS: Cine va câştiga alegerile parlamentare? 

R.P.: Alegerile le va câştiga PNL, dar nu cu un scor foarte mare. Va fi o chestiune de maxim două procente între primul şi al doilea partid. Legat de PMP, eu cred că va trece pragul de 5%, că va avea undeva la 6-7%. 

Click pentru VIDEO cu interviul integral

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS