2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 / Flavius Stoican: „Am început să fim o familie“

Liga 2 / Flavius Stoican: „Am început să fim o familie“

Antrenorul formației ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Flavius Stoican, a avut cuvinte de laudă la adresa elevilor săi, după victoria cu 3-1 în fața Unirii Slobozia.

„Am făcut un joc consistent, cu multe situaţii de gol. În prima repriză, parcă nu voia mingea să intre în poartă, dar, una peste alta, este o victorie meritată. Am văzut jucătorii pe care îi ştiu de la antrenamente. Sunt jucători care şi-au dorit foarte mult să câştigăm această partidă, începând de la Dragu, care a stat în carantină, şi continuând cu Lixandru sau Cioiu. Sunt trei jucători care acum şi-au pus amprenta asupra jocului. În general, toată echipa a jucat bine“, a spus Stoican, citat de Gorjeanul.

Flavius Stoican: „Este un succes care le dă încredere băieţilor“

Flavius Stoican a subliniat ideea că elevii săi aveau nevoie de acest succes ca de aer.

„Ai un moral bun când câştigi. Până acum, am şi întâlnit primele echipe din clasament. Mă refer la Craiova, o echipă cu un lot foarte bun. Și la Petrolul, când am reuşit un egal, dar la fel de bine ne puteam desprinde la două goluri. Este un succes care le dă încredere băieţilor. Vorbele mele nu sunt deşarte, ceea ce facem la antrenamente se vede şi în timpul jocului. Fotbalul este un joc, trebuie jucat cu plăcere, dar şi cu responsabilitate. Am început să fim o familie, un grup frumos“, a declarat principalul gorjenilor.

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Unirea Slobozia 3-1

Au marcat: Andrei Ludușan ’45+1, Darius Buia ’59 (penalti), Andrei Dragu ’72 / Adrian Moldovan ’9.

Viitorul Pandurii: D. Rusu – Copaci, Oros, Lixandru, Prejmerean (’85, Bădăuță), Chiorean, Cioiu (’85, Băican), Șerbănescu (’78, V. Costea), Buia (’78, Al. Enache), An. Dragu, Ludușan (’63, D. Paraschiv). Antrenor: Flavius Stoican.

Unirea Slobozia: I. Poiană – R. Ghiță, G. Lazăr, Ibrian, I. Dinu (’78, Dumbrăvean), B. Danciu, Chebac (’78, D. Unguru), Negoiu, Adăscăliței (’84, Gherasim), Ad. Moldovan (’60, Ad. Răduca), Cr. Ene (’78, Mihalache). Antrenor: Costea Enache.

Cartonaș roșu: Bogdan Danciu (’58).

Au arbitrat: Cristian Codrea (Baia Mare) – Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare), Alexandru Mihăilă (Vâlcea).

Liga 2, etapa 10

Sâmbătă, 31 octombrie: Ripensia Timișoara – Turris Turnu Măgurele 4-2, Dunărea Călăraşi – Metaloglobus Bucureşti 1-0, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Unirea Slobozia 3-1, CSM Slatina – Gloria Buzău 0-2, Comuna Recea – ASU Poli Timișoara 3-3.
Duminică, 1 noiembrie: Farul Constanţa – CS Mioveni 1-1.
Luni, 2 noiembrie: FC Rapid – Universitatea Cluj nu se dispută.
Marţi, 3 noiembrie – ora 17.00: FCU Craiova – Aerostar Bacău.
11 noiembrie – ora 14.00: CSM Reșița – Concordia Chiajna, Csikszereda Miercurea Ciuc – Pandurii Târgu Jiu.

Clasament: 1. FCU 20 puncte (golaveraj 22-9), 2. Metaloglobus 19 (13-6), 3. ASU Poli 19 (11-7), 4. „U“ Cluj 17 (13-6), 5. Călăraşi 17 (13-9), 6. Farul 17 (13-11), 7. Turris 15 (20-15), 8. Petrolul 14 (16-8), 9. Mioveni 14 (7-4), 10. Slobozia 14 (12-13), 11. Rapid 13 (14-15), 12. Buzău 12 (10-8), 13. Ripensia 12 (11-19), 14. Csikszereda 10 (9-9), 15. ACS Viitorul 10 (13-14), 16. Chiajna 9 (15-14), 17. Recea 8 (15-21), 18. Reșița 8 (4-13), 19. Slatina 7 (7-13), 20. Bacău 3 (8-15), 21. Pandurii 3 (5-22).

Citește și: Liga Elitelor / CSJ Ştiinţa U Craiova, dublă remiză cu Gaz Metan Mediaş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS