5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalAlexandru Dedu, înaintea preliminariilor EURO: „Plecăm cu multă încredere în Suedia“

Alexandru Dedu, înaintea preliminariilor EURO: „Plecăm cu multă încredere în Suedia“

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a trasat obiectivul naționalei masculine înaintea startului campaniei de calificare la Euro 2022. România debutează joi, în deplasare, cu o partidă în compania Suediei.

Înainte de startul preliminariilor pentru Euro 2022, Alexandru Dedu a mers la antrenamentul „tricolorilor”, i-a încurajat și le-a trasat obiectivul pentru meciurile care urmează. În această săptămână, România înfruntă Suedia în deplasare (5 noiembrie) și Muntenegru pe teren propriu (Baia Mare, 8 noiembrie).

„Dorim să ne calificăm și pornim preliminariile cu acest lucru în minte. Avem în lot câțiva jucători aflați pe final de carieră. În același timp sunt și jucători la început de drum la națională. Este un mixt care s-ar putea să genereze performanță. Mi-ar plăcea ca jucătorii care se apropie de final de carieră să o facă printr-o calificare și să evolueze la un turneu final major”, a declarat Alexandru Dedu.

Președintele FRH a analizat grupa din care naționala face parte și este convins că vor fi şi surprize.

Cu Suedia nu o să fie ușor, au jucători cu multă experiență. Sunt o națională mai bine clasată decât noi, dar plecăm cu multă încredere în Suedia. Suedia nu e intangibilă, în sport se pot întâmpla surprize din toate părțile. Ne luptăm direct cu Muntenegru, o echipă cu care am mai avut meciuri, victorii împărțite. Ne bătem cu ei de la egal la egal”, a mai spus Dedu.

Rareș Fortuneanu: „Și în Suedia mergem cu gândul de a câștiga“

Selecţionerul României este foarte motivat ca în această săptămână să obțină primele puncte în grupa de calificare la Euro 2022. 

„În condiții normale, plecăm cu șansa a treia la calificare, dar în vremurile actuale, care sunt puțin cam ciudate, orice este posibil. Și în Franța, în Germania, de când au început campionatele, am văzut o grămadă de surprize. Diferențele de valoare s-au mai redus, echipele sunt acum mai echilibrate. Trebuie să pregătim cât mai bine jocurile, să fim pragmatici. Și în Suedia mergem cu gândul de a câștiga, nu o să facem deplasarea doar pentru a limita scorul. Orice punct luat este important, având în vedere că se califică direct primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri 3. În aceste condiții, cu pandemie, cu viruși, plecați de acasă, nu am venit doar să ne vedem, să stăm izolați la Rin și să ne deplasăm la sală. Dacă suntem departe de familii, am venit să facem treabă, să obținem cât mai multe puncte și să ne calificăm la Campionatul European din 2022“, a spus Fortuneanu, pentru Prosport.

„Lucrăm doar cu sportivi care vor performanţă“

Rareş Fortuneanu îşi doreşte să facă treabă bună la naţională cu jucători de toate vârstele, nu doar cu cei mai experiementaţi. De aceea, selecţionerul a convocat şi sportivi care nu au avut prea multă tangenţă cu echipa naţională, dar şi băieţi tineri, pe care să-i acomodeze cu atmosfera de la lot.

„Demis Grigoraș a avut test pozitiv la Covid-19 și nu am putut conta pe el. Dar toți jucătorii la care am făcut apel, sunt aici. Sigur, sunt doar sportivii care vor să vină la echipa națională. Doar cu astfel de jucători lucrăm, care vor să vină la națională, care se gândesc doar la a face performanță. Am convocat un lot de 21 de jucători, încerc să combin puțin experiența unor sportivi precum Popescu, Fenici, Csepreghi, Sadoveac cu jucători intermediari, precum Szasz, Negru, Bujor, Racoțea, dar și cu jucători foarte tineri. Trebuie să ne gândim și la viitor și în categoria asta i-aș include pe Călin Dedu, pe Iordachi. Buzle, Căbuț, sportivi care în viitorul apropiat vor fi titulari la echipa națională. I-am luat să se integreze în sistemul de joc, să guste puțin din atmosfera de la echipa națională“, a încheiat selecţionerul.

Primele două clasate se califică direct la Euro 2022, competiție organizată de Slovacia și Ungaria. De asemenea, cele mai bune patru echipe de pe locul 3 din cele opt grupe obțin biletele pentru turneul final.

Citeşte şi: Astăzi începe Turneul Masters 1.000 de la Paris. Vezi cine transmite!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS