11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCine este poliţistul de 34 de ani mort de COVID-19

Cine este poliţistul de 34 de ani mort de COVID-19

Ionuţ Hanganu, şeful Biroului Investigaţii Criminale de la Poliţia Transporturi Braşov a murit de COVID-19 la 34 de ani. Poliţistul era internat la Spitalul Judeţean din Braşov şi a murit joi dimineaţa în jurul orei 4.00. Poliţistul a ajuns la spital în urma complicaţiilor apărute după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, potrivit Adevărul.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov deplânge stingerea fulgerătoare din viaţă, la data de 05 noiembrie 2020, a colegului nostru, subcomisar de poliţie Ionuţ HANGANU, în vârstă de 34 ani, din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Braşov”, a anunţat IPJ Braşov. 

Potrivit Poliţiei Braşov, subcomisarul Handanu, mort de COVID-19, la 34 de ani, a absolvit Liceul Militar “Neagoe Basarab” Buzău în anul 2005, iar în anul 2010 a absolvit Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, fiind repartizat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, în domeniul investigaţiilor criminale.

„În urma promovării unui concurs, în luna martie a anului 2020, subcomisarul de poliţie Ionuţ HANGANU a fost numit şef birou Investigaţii Criminale în cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Braşov.  De-a lungul carierei, în urma evaluărilor, colegul nostru a primit numai calificatul foarte bine. Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în nefiinţă reprezentând o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov şi Secţia Regională Poliţie Transporturi Braşov, lăsând în sufletele noastre un imens regret şi o adâncă tristeţe”, mai arată IPJ Braşov. 

În luna august, un poliţist de frontieră de 43 de ani de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Jimbolia, din judeţul Timiş, a decedat, după ce la finalul lunii iulie a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

În septembrie, un poliţist de 48 de ani lucra la Punctul de Trecere a Frontierei Moldova Veche a murit, tot de COVID-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS