6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiSe reia voleiul în România! Lică: „Suntem nerăbdători să trecem la treabă“

Se reia voleiul în România! Lică: „Suntem nerăbdători să trecem la treabă“

După o perioadă extrem de lungă de pauză, cauzată de pandemia de Covid-19, voleiul românesc se reia de vineri, cu meciuri din campionat. Ca și la alte sporturi, echipele au fost grupate, iar meciurile se vor desfășura sub forma unui turneu, într-o locațe stabilită anterior, în urma unei trageri la sorți.

SCMU Craiova va debuta în noua ediție de campionat sâmbătă, de la ora 17.00, pe terenul nou-promovatei Brașov. Inițial, din grupă mai făcea parte și Câmpia Turzii, dar oficialii clubului au anunțat pe parcurs că echipa nu va mai activa pe prima scenă a voleiului românesc.

Atenție la neatenție!

În astfel de jocuri, contra unor formații care nu emit pretenții, este foarte important să îți menți ridicat nivelul de motivație, pentru că altfel pot apărea surprize. Laurențiu Lică, căpitanul Craiovei, a vorbit pentru GdS despre startul noului sezon și consideră că primordială este sănătatea, iar apoi rezultatele.

„Ne pregătim de prima etapă. Suntem un pic norocoși pentru că avem doar un meci de disputat, cu Brașovul, și nu ne vom expune prea mult. Suntem nerăbdători să trecem la treabă și ne bucurăm că începem, în sfârșit, noul sezon. Va fi unul atipic, în care valoarea de pe teren nu o să mai fie în prim plan. Cel mai important lucru pentru toate echipele este cum să se protejeze și cum să aibă toți jucătorii apți. Știm că cei de la Brașov au în componență jucători mai puțin consacrați, dar asta nu schimbă cu nimic atenția pe care trebuie să i-o acordăm unei nou-promovate. Vrem să începem cu dreptul și să ajungem la un joc care să ne mulțumească, în perspectiva următorului turneu, pe care îl vom disputa acasă“, a spus Lică, pentru GdS.

„Nu ne pică bine lipsa suporterilor“

Chiar dacă și în vremurile normale sălile polivalente nu erau luate cu asalt de iubitorii de volei, cei care erau alături de echipă își făceau simțită prezența, iar acest lucru se simțea și în jocul prestat de băieți. „Lolo“ a mărturisit că atât el, cât și colegii săi, vor simți lipsa publicului și a anunțat că își dorește încă o medalie în tricoul alb-albastru.

„Va fi un atuu faptul că următorul turneu îl vom disputa acasă, dar, din păcate, și acei suporteri puțini care ne onorau cu prezența meci de meci vor lipsi. În momentul de față ne gândim doar cum să începem cumpetiția și cum să o derulăm în condiții cât mai normale. Ne deranjează și nu ne pică bine lipsa suporterilor, dar trebuie să fim realiști și să conștientizăm că acest sezon este unul diferit. Nu am pretenții la un număr de spectatori, vreau doar să jucăm, pentru că ne este dor să o facem. Vrem să menținem Craiova acolo unde ne-a obișnuit să fie în ultimele sezoane. Nu este o surpriză că spun că ne dorim o medalie“, a adăugat Laurențiu Lică.

Dinamo, principala favorită în opinia lui „Lolo“

Dacă sezonul trecut Arcada a făcut legea în Divizia A1, căpitanul Craiovei este de părere că Dinamo va avea un cuvânt greu de spus în acest an.

„Astăzi (n.r – joi) am făcut testele, iar acum așteptăm rezultatele. De vineri începe sezonul, cu un derbi între Zalău și Arcada, dar nici ei nu au efectivul complet. La noi este totul bine până în prezent și sper să putem alinia o echipă bună în fiecare meci. Așa cum zicea și Dan Pascu, cred că Dinamo este principala favorită la titlu, dar nu trebuie să o uităm și pe Arcada. La fel, și cei de la Zalău pot emite pretenții, chiar dacă sunt o formație înființată recent. Și-au făcut o echipă competitivă și sunt convins că își doresc să reușească o clasare cât mai bună“, a încheiat Lică.

Citește și: Cupa României stă în „mâinile“ coronavirusului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS