Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Serbia a fost diagnoscticat cu Covid-19 și a fost internat în spital.
În vârstă de 90 de ani, el participase, săptămâna trecută, la ceremonia de înmormântare a șefului bisericii ortodoxe din Muntenegru, care a murit după infectarea cu SARS CoV-2.
A fost o ceremonie cu mii de participanți, considerată de experții sanitari drept o sursă pentru numeroase focare.
Patriarhul Irineu, liderul spiritual al Bisericii Ortodoxe a Serbiei a fost internat la un spital din Belgrad.
Fusese testat în cadrul unei proceduri de rutină și a primit rezultat pozitiv. Este asimptomatic şi se simte în general bine, spun reprezentanții bisericii ortodoxe sârbe.
Patriarhul Irineu al Serbiei, în vârstă de 90 de ani, a participat recent la o ceremonie religioasă de amploare, la înmormântarea unui alt prelat sârb, mitropolitul Amfilohie, cel care conducea biserica ortodoxă din Muntenegru, care murise după infectarea cu SARS Cov-2.
La evenimentul, desfășurat timp de două zile și criticat de unii medici, au luat parte mii de persoane și multe dintre aceastea nu purtau măști.
Prezenți au fost și oficiali desemnați în noul guvern din Muntenegru, inclusiv premierul desemnat și s-au numărat printre cei care nu respectau regulile de protecție.
Și episcopul desemnat pentru a-i urma în funcţie mitropolitului din Muntenegru recent înhumat, Ioanichie, a fost depistat cu COVID-19 şi a fost spitalizat cu simptome de pneumonie.