6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMititelu merge la închisoare. Judecătorii l-au condamnat la trei ani de puşcărie în dosarul „Costea“

Mititelu merge la închisoare. Judecătorii l-au condamnat la trei ani de puşcărie în dosarul „Costea“

Finanţaţorul echipei de fotbal U Craiova 1948, Adrian Mititelu, a fost condamnat în această seară la trei ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală în dosarul fotbalistului Mihai Costea, transferat la FCSB, echipă finanţată de Gigi Becali. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Craiova şi este definitivă.

„În baza art.9 alin.1 lit.g) din Legea 241/2005 cu aplicarea art.5 Cod penal (forma în vigoare în prezent) condamna pe inculpatul MITITELU ADRIAN MARIN la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie. În baza art 66 alin 1 lit a şi b C.pen interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 3 ani, ce se va executa conform art 68 alin 1 lit c) C.pen. În baza art 65 C.pen interzice inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art 12 din Legea 241/2005 interzice inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societăţiile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în baza art 13 din Legea 241/2005 comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive“, se arată în hotărârea judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova.

„Este o mare nedreptate. Fac puşcărie nevinovat“, a declarat Adrian Mititelu.

Nepotul Preoteasa scapă cu „suspendare“

Celălalt membru al familiei implicat în activitatea clubului de fotbal al lui Adrian Mititelu, nepotul său Gigel Preoteasa, a fost primit doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. „Condamnă pe inculpatul PREOTEASA GIGEL la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art 66 alin 1 lit a şi b C.pen interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art 68 alin 1 lit b) C.pen.

În baza art 65 C.pen interzice inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie, executabilă în cazul anulării sau revocării suspendarii sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: – să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza la art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul instituţiilor stabilite de Primăriei Municipiului Craiova, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare(…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2020“, se arată în hotărârea 1364 de astăzi a Curţii de Apel Craiova.

Ce spunea DNA în rechizitoriul de trimitere în judecată în 2016

La 31 ianuarie 2011, urmare a unor debite foarte mari pe care SC Fotbal Club U Craiova SA le avea către bugetul consolidat al statului, în cadrul procesului de executare silită, declanșat împotriva societății în vederea recuperării creanțelor fiscale în sumă de 9.906.095 lei, Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală a întocmit un proces verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prin care au fost indisponibilizate drepturile federative de joc ale celor 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă/convenții civile în echipa Universitatea Craiova.

Cât timp dura executarea silită pentru bunurile sechestrate (drepturile federative de joc ale jucătorilor de fotbal de la SC Fotbal Club U Craiova SA,) debitorul, SC Fotbal Club U Craiova SA, nu putea dispune de acestea decât cu aprobarea dată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, după achitarea integrală a sumelor înscrise în titlul executoriu, cu condiția constituirii unei garanții la nivelul sumei poprite sau cu condiția virării contravalorii indemnizației de transfer a jucătorului în contul indicat de organul fiscal.

Deși cunoștea aspectele arătate mai sus, SC Fotbal Club U Craiova SA, prin administratorul său și directorul general unic, Mititelu Adrian Marin și prin secretarul general Preoteasa Gigel, fără să aducă la cunoștință intenția de transfer și fără să solicite o aprobare de natura celei menționate anterior, a încheiat la data de 23 martie 2011 acordul de transfer al unui jucător.

În baza acestui acord, inculpatul Mititelu Adrian Marin a încasat la 24 martie 2011, într-un cont bancar deschis în aceiași zi la indicația sa, contravaloarea sumei de 1.100.000 euro (5.627.864 lei) din care, în aceiași zi, s-au efectuat ulterior mai multe plăți. La momentul încheierii acordului de transfer, inculpații Mititelu Adrian Marin și Preoteasa Gigel cunoșteau că drepturile federative ale jucătorului erau sechestrate.

De precizat este faptul că, jucătorul nu a putut fi legitimat în evidențele clubului cesionar, iar transferul nu a putut fi înregistrat în Liga Profesionistă de Fotbal, întrucât reprezentanții legali ai acestui organism au comunicat cumpărătorului că jucătorul nu putea face obiectul transferului, deoarece Agenția Națională de Administrare Fiscală instituise sechestru asupra drepturilor federative de joc ale acestuia.

Această împrejurare nu a fost cunoscută la data de 23 martie 2011 de către semnatarii acordului de transfer din partea clubului cesionar, care, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat acordul de transfer și nu ar fi achitat integral suma prevăzută în acest act.
Din suma de bani încasată în condițiile de mai sus, au fost achitate drepturi salariale ale angajaților clubului, iar o sumă importantă a fost transferată în contul unei societăți comerciale controlată prin interpuși de același inculpat.
Suma rămasă a fost executată de bancă, banii fiind transferați în contul pus la dispoziție de organul fiscal.

Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 4.032.764 lei, iar clubul cesionar cu suma de 5.627.864 lei.

În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului mai multor imobile ce aparțin inculpaților Mititelu Adrian Marin și Preoteasa Gigel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză.

În februarie 2019 Tribunalul Dolj i-a achitat pe Adrian Mititelu şi pe Gigel Preoteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS