2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCapacitatea de testare în Gorj este de sub 250 de teste COVID pe zi

Capacitatea de testare în Gorj este de sub 250 de teste COVID pe zi


Capacitatea de testare COVID la nivelul județului Gorj rămâne în continuare scăzută. Media este de 150 – 170 de teste pe zi la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, respectiv în cadrul Laboratorului de genetică moleculară.

De câteva zile s-a ajuns la 200 de teste în fiecare zi. Se mai realizează teste și la laboratoarele private din județul Gorj, însă numărul este scăzut, adică de ordinul zecilor. Testele de la laboratoarele private se efectuează contra cost. Prețul mediu este de 300 de lei. Numărul maxim de teste COVID care pot fi efectuate zilnic în Gorj în momentul de față este de sub 250 și asta dacă personalul medical face eforturi și lucrează în mai multe schimburi. Cu toate acestea nu se poate testa mai mult decât este capacitatea echipamentelor.

Au cerut un an doilea aparat de testare RT-PCR

Alexandru Nițu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a precizat că se dorește creșterea capacității de testare COVID la nivelul Lanoratorului de genetică moleculară. În acest sens va fi cumpărat încă un aparat de testare RT-PCR. A fost trimisă deja o solicitare Ministerului Sănătății.

„Este nevoie de o creștere a capacității de testare pentru depistarea coronavirusului. Incidența a atins un anumit nivel și în județul Gorj. Cu cât testăm mai mult cu atât avem cetățeni care află că au coronavirus și vor sta în izolare la domiciliu și nu vor transmite virusul altor persoane. Așteptăm să primim al doilea aparat PCR și, teoretic, am putea să ajungem la peste 300 de teste în fiecare zi. E nevoie și de personal pentru mai mult. De asemenea, săptămâna aceasta ar trebui să ajungă la Spitalul Județean și câteva echipamente pentru teste rapide”, a menționat medicul Alexandru Nițu.

Nu mai sunt teste pentru aparatul GeneXpert

Nu mai sunt teste pentru folosirea echipamentului GeneXepert din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Acesta a fost primit în urmă cu mai mulți ani de la Ministerul Sănătății. A fost folosit pentru testarea bolnavilor de tuberculoză din județul Gorj. Ulterior, după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a fost adaptat și pentru efectuarea de tete de coronavirus. Au fost cumpărate acum câteva luni câteva sute de kituri de testare. Între timp, acestea au fost folosite. Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a anunțat că va trimite o comandă pentru achiziția de kituri de testare. Problema este că acestea sunt produse în SUA și va dura până când vor fi livrate.

„Era folosit și acel aparat de testare COVID. Din păcate au fost puține kituri de testare disponibile și se procură foarte greu. Toată lumea cumpără. Vom face o comandă să vedem câte putem să cumpărăm”, a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS