Horia C. MATEI, Silviu NEGUȚ, Ion NICOLAE, Adrian KANOVICI, Enciclopedia statelor lumii. Ediția a 16-a. Bucureşti, Editura Meronia, 2020. 864 p.+390 hărți alb/negru+200 ilustrații color (hărți ale continentelor și fotografii din toate capitalele lumii)
Vacanțele s-au încheiat, cum-necum, și în acest an neobișnuit. Vine vreme rece, se întunecă tot mai devreme, vrând-nevrând ne retragem în case, sperăm că nu din nou ca în această primăvară, dar cu siguranță vom fi mai precauți cu ieșirile. Ce vom face cu atâtea zile lungi și cu oferte precare la televiziuni? Cei mai inteligenți au soluții. Iată, a apărut o nouă ediție, a XVI-a, din Enciclopedia statelor lumii, realizată, din 1975 încoace, ediție de ediție, cu o perseverență neobișnuită la noi, de Horia C.
Matei, Silviu Neguț și Ion Nicolae, cărora li s-a adăugat, la ultimele ediții, și Adrian Kanovici. Lumea toată între două coperți cartonate. Doldora de informații, despre fiecare din cele 195 de state suverane și despre teritoriile – foste colonii – dependente: capitală, geografie, istorie, economie, organizare de stat, monumente incluse în Patrimoniul Mondial al Umanității, cu bunuri naturale și culturale ocrotite – materiale sau imateriale (între care și doina noastră și mărțișorul, pe lângă cele materiale; Câți dintre noi le știu oare măcar pe ale noastre?).
Cu peste 200 de ilustrații color. Și aproape 400 de hărți alb-negru. O putem oferi drept cadou ori ne-o putem oferi nouă. Pentru o călătorie prin toată lumea. Sau pentru un concurs, examen ori lucrare. O combinație ideală ar putea fi consultarea volumului (cu informații riguroase, nu bazate pe diverse postări; cu interesante statistici mondiale de ultimă oră din cele mai diverse domenii) și, astfel informați, admirăm orașe, peisaje, panorame, detalii. Uităm de scandaluri, de epidemie, de neplăcerile mici și mari. O enciclopedie este întotdeauna un sfetnic de încredere. Cea de față ne oferă o călătorie în jurul lumii, fără vize, teste medicale, bilete de avion, rezervări la hotel, bagaje pierdute și frontiere închise de azi pe mâine.
Prețul de librărie: 94,99 lei. Cartea poate fi comandată în condiții avantajoase direct editurii (www.meronia.ro) și livrată prin poștă sau curier rapid. (Sultana Craia)
Curierul Național