2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Peste 1.600 de persoane controlate dacă purtau mască

Gorj: Peste 1.600 de persoane controlate dacă purtau mască

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 15 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 212  polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate:

  • peste 1.600 de persoane,
  • 232 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes,
  • 310 autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Începând cu data de 9 noiembrie, a intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.

În acest context, începând cu ora 00.00, polițiștii gorjeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea verificării respectării noilor măsuri impuse. „Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.”, conform IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS