1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetCe echipă avem! SCMU Craiova spulberă tot ce prinde în cale în Cupa României

Ce echipă avem! SCMU Craiova spulberă tot ce prinde în cale în Cupa României

Anul acesta nu e de glumit cu SCMU Craiova! Formația din Bănie pare că și-a conturat o echipă puternică în acest sezon, care să se lupte de la egal la egal cu forțele campionatului. După victoria la pas de duminică, cu Athletic Constanța, alb-albaștrii au întâlnit, astăzi, o echipă cu mai multe pretenții, Steaua București, dar pe care au învins-o tot de o manieră categorică. A fost 89-76 pentru SCMU Craiova, care se apropie cu pași rapizi de calificarea la turneul final, de tip Final 8, programat a se desfășura în cursul lunii martie 2021.

Prima repriză a fost una extrem de spectaculoasă, cu foarte multe faze legate, exersate la antrenamente și, totodată, cu multe puncte. Nu mai puțin de 35 de puncte au înscris craiovenii în primele 10 minute, pentru ca în actul secund să reducă punctajul aproape de jumătate (19). De partea cealaltă, Steaua a reușit să se țină de adversari doar până la scorul de 12-14, pentru ca apoi să alerge după egalare. La pauza mare, tabela indica o diferență de 11 puncte în favoarea Craiovei, scor 54-39.

„Leii“ s-au relaxat, Steaua a tot punctat

În actul al treilea, tot „leii“ s-au aflat la conducerea jocului. Ușor ușor, diferența pe tabelă a crescut din ce în ce mai mult, pentru ca înainte de ultimul sfert Craiova să aibă un avantaj consistent, 75-53. În ultimele 10 minute, jucătorii lui Todorov s-au relaxat, iar adversarii au început să adune puncte pe tabelă, însă insuficiente pentru a spera la un rezultat pozitiv. S-a încheiat 89-76, iar oltenii sunt primii în grupă, cu maximum de puncte.

De menționat că jucătorul Craiovei, Monyea Pratt, a făcut un meci fantastic, reușind un triple-double.

SCMU Craiova: Diculescu (18), Pratt (28), Filipovic (16), Țibîrnă, Person (11), Sulovic (9), Bagairea, Oprean, Andrieș (7), Licurici, Gheorghe.

Pentru SCMU Craiova va urma un al treilea meci la Cupa României, de această dată în compania celor de la Miercurea Ciuc. Partida va avea loc mâine, de la ora 16.00, în sala „Antonio Alexe“, din Oradea.

Citește și: Start lansat pentru SCMU Craiova în Cupă. Athletic Constanța, umilită de olteni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS