Procurorii din cadrul DNA de la Timișoara l-au reținut, luni, pe Laszlo Andras Laza-Lihor, șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P) Timiș, pentru luare de mită în formă continuată.
În cursul zilei de luni bărbatul a fost dus în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Tribunalul Timiș unde s-a cerut arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
După dezbateri instanța a emis pe numele lui Laza-Lihor mandatul cerut de procurorii DNA dar decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Timișoara.
A luat bani de la cel puțin 100 de persoane
În ordonanța procurorilor se arată că în perioada 2015-2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul D.G.A.S.P Timiș, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la mai multe persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlul de mită, pentru a întocmi formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap, în baza unor documente false, persoanele în cauză nefiind îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.
Pe parcursul investigației au fost identificate până în acest moment aproximativ 100 de persoane cărora, pentru sume de bani cuprinse între 2000-5000 de euro de persoană, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras le-ar fi înlesnit obținerea indemnizației de încadrare în grad de handicap.
Concret, la data de 04 octombrie 2020, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi primit, de la un intermediar, suma totală de 1600 de euro și produse alimentare, reprezentând o parte din suma totală pe care ar fi trebuit să o primească pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap pentru două persoane.
Prinderea în flagrant
La data de 08 noiembrie, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras a primit în scopul anterior menționat, printr-un alt intermediar, sumele de 2000 de euro și 1900 de lei, pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt județ, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
De asemenea, pe 8 noiembrie s-au efectuat două activități de constatare a infracțiunii flagrante cu privire la momentul în care doi dintre intermediarii suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras au primit sume de bani și documente pentru a le remite susnumitului.
Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în județul Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat (ex. din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud).
Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an.
Certificate de handicap pentru persoane din alte județe
De asemenea, a mai rezultat că, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgență și a stării de alertă) persoane care ar fi obținut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud) documentația necesară și pentru obținere de facilități acordate pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul ”SARS-CoV2-(COVID 19)”.
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Lihor-Laza Laszlo Andras urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauza se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, complici ai suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras, care au îndeplinit rolul de intermediari ai mitei între acesta și persoanele ce urmăreau să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap.