2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 20% dintre angajaţii Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, infectaţi cu noul coronavirus

Peste 20% dintre angajaţii Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, infectaţi cu noul coronavirus

35 din cei 170 de salariaţi ai Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu sunt infectaţi cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă peste 20%. Aceștia lucrează în aceeaşi clădire, informează un comunicat citat de Agerpres.

„După depistarea primelor cazuri de coronavirus la nivelul Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, s-a procedat la testarea angajaţilor celor două instanţe, respectiv 170 de persoane. Rezultatele testelor efectuate în cadrul testării de grup, precum şi cele efectuate individual ca urmare a prezentării la o unitate medicală, evidenţiază faptul că 35 de persoane au avut teste pozitive.

Din cei 35 de angajaţi ai celor două instanţe fac parte judecători, grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, precum şi personal din cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ”, se precizează în comunicat.

În vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţii celor două instanţe, în condiţii de siguranţă, procedura de lucru efectivă a compartimentelor cu publicul din cadrul Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu este stabilită prin decizii ce se regăsesc publicate pe portalul instanţelor.

În aceasta perioadă, Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu depun eforturi în vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 în cadrul celor două instanţe, astfel încât activitatea de judecată să nu fie afectată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS