Echipa feminină de handbal SCM Craiova va disputa, mâine, de la ora 15.45, partida contra formației CSM Galați, din cadrul etapei a 6-a din Liga Florilor. Menționăm că acesta va fi ultimul joc al „leoaicelor“ în anul 2020.
Așa cum probabil se știe deja, noul coronavirus nu le-a ferit nici pe handbalistele lui Burcea. La finalul turneului de săptămâna trecută, de la Sf. Gheorghe, clubul din Bănie a anunțat, printr-un comunicat de presă, că 11 dintre componenții lotului de handbal feminin (9 sportive și 2 reprezentanți ai staff-ului tehnic) au fost detectați pozitiv. Astfel, situația înainte de meciul cu Galați nu este una tocmai bună la Craiova.
De asemenea, două partide din cadrul aceleiași etape nu se vor mai disputa din cauza numărului mare de infectări. Este vorba despre meciurile CSM Slatina – CSM București (cazuri la Slatina) și SCM Vâlcea – Gloria Bistrița (20 de cazuri la Bistrița).
Pera, testat pozitiv
Florentin Pera, antrenorul campioanei României, a simțit și el unele simptome, astfel că a fost să se testeze. Rezultatul, bineînțeles, tot pozitiv.
„Nu sunt forme grave, mă simt bine. Voi încerca să fiu alături de fete, să le susțin, să le ajut în această perioadă pentru a se prezenta la următoarele partide în condiții cât mai bune. Am parcurs o perioadă critică, la ultima testare am avut 11 cazuri pozitive. Sper ca lucrurile să meargă de acum din ce în ce mai bine. Deja trei jucătoare, Aardahl, Lopez și Ciucă, au ieșit din izolare, de duminică a scăpat Minevskaja, iar de luni au terminat carantina și celelalte fete. De săptămâna aceasta echipa a început să se pregătească în efectiv normal, exceptând-o pe Iryna Glibko, indisponibilă din cauza unor probleme de sănătate. Îmi doresc ca echipa să revină într-o formă fizică bună cât mai curând. Cele mai multe fete au avut două săptămâni de pauză și nu va fi deloc ușor să fie în parametrii optimi pentru a juca împotriva celor de la Buducnost”, a spus Florentin Pera.
Etapa a 6-a – Liga Florilor:
Miercuri, 11 noiembrie: Chișineu-Criș – Activ Ploiești 15-19, ora 13.45: CS Mioveni – Gloria Buzău, ora 16.30: Dunărea Brăila – Baia Mare;
Joi, 12 noiembrie – ora 10.15: Universitatea Cluj – HC Zalău, ora 15.45: SCM Craiova – CSM Galați, ora 18.30: Măgura Cisnădiei – Rapid București.
Partidele CSM Slatina – CSM București și SCM Vâlcea – Gloria Bistrița nu se mai dispută.
Clasament:
1. CSM București 15 puncte (golaveraj 170:117), 2. Baia Mare 13 (123:102), 3. SCM Vâlcea 12 (166:126), 4. Măgura Cisnădiei 12 (139:108), 5. Gloria Buzău 12 (139:108), 6. Dunărea Brăila 12 (120:100), 7. SCM Craiova 9 (130:114), 8. Bistrița 9 (119:115), 9. CS Mioveni 6 (130:145), 10. Activ Ploiești 6 (116:147), 11. CSM Slatina 4 (112:118), 12. Universitatea Cluj 3 (94:112), 13. CSM Galați 3 (111:135), 14. HC Zalău 3 (91:127), 15. Rapid 2 (116:129), 16. Chișineu-Criș 0 (107:170).
Citește și: Bistrița nu se poate deplasa la București. Meciul cu Vâlcea va fi pierdut la masa verde