S-a început asfaltarea străzilor din stațiunea montană Rânca, din județul Gorj, însă doar pe partea administrată de comuna Baia de Fier. Este o situație care arată modul în care au înțeles să colaboreze autoritățile locale pentru a administra eficient o zonă turistică despre care se spune că are un potențial ridicat sau că este perla turismului din Oltenia, dat fiind faptul ca pe aici trece și Transalpina, cel mai înalt drum din România.
Zona turistică este administrată în comun de primăriile din Novaci și Baia de Fier. La Rânca dețin terenuri și păduri și obștile. Așadar responsabilitățile administrării stațiunii sunt împărțite. Proprietarii de pensiuni și cabane din Rânca râd cu un ochi și cu altul plâng, după ce au văzut că au început asfaltările în stațiune, pe jumătate. Unii nu mai credeau că vor apuca să vadă asfalt pe străzile interioare din zona turistică montană.
Se asfaltează doar pe jumătte din străzi
Bucuria este că accesul la pârtia principală și la multe dintre unitățile de cazare va fi mult mai ușor anul acesta. Utilajele de deszăpezire vor putea să acționeze mult mai ușor. De asemenea, accesul cu autovehicule va fi înlesnit și acest lucru va fi în beneficiul turiștilor în primul rând. Mulți și-au avariat mașinile încercând să ajungă la unitățile de cazare. Din păcate, se asfaltează numai pe străduțele care se află în administrarea Primăriei din Baia de Fier. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Și Primăria din Novaci a dorit să acceseze același tip de finanțare, însă au ieșit alte calcule în ceea ce privește costurile pe kilometru, respectiv mai mari. Astfel, încă este de lămurit acest lucru la nivelul Ministerului Dezvoltării. Este clar că anul acesta Primăria din Novaci nu va putea să înceapă și ea asfaltările. Măcar o parte din stărzi nu vor mai fi însă de pământ și stâncă, respectiv cele din zona administrate de Baia de Fier.
Cabanierii se bucură
Constantin Pănescu, președintele Asociației concesionarilor din Rânca, a declarat că nu mai spera să apuce ziua în care va vedea asfalt printre pensiuni și cabane. Pănescu este de părere că îmbunătățirea infrstructurii de transport va însemna un plus pentru atragerea de turiști.