Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat că a lansat o procedură de evaluare continuă a vaccinului Pfizer BioNTech, astfel încât, atunci când rezultatele finale ale fazei a treia de testare vor fi gata, să îl poată introduce într-o procedură accelerată de aprobare, potrivit Agerpres.
Ugur Şahin, șeful BioNTech, se aşteaptă ca timpul în care corpul este protejat după vaccinare să dureze până la un an. Şi chiar dacă primele doze vor pleca din depozite în decembrie, asta nu înseamnă că toate problemele vor fi rezolvate dintr-o dată, spune Şahin.
„Jumătatea lui decembrie nu înseamnă că situaţia se va schimba dramatic. Trebuie să ne aşteptăm la o iarnă dificilă. O să fie mai rău înainte ca situaţia să se îmbunătăţească. Din martie-aprilie o să începem să simţim relaxarea şi, la modul ideal, situaţia va fi mai bine controlată la mijlocul anului viitor”, spune Ugur Şahin, CEO BioNTech.
Sunt așteptate, în curând, şi rezultatele companiei americane Moderna
Sunt așteptate, în curând, şi rezultatele companiei americane Moderna, despre care medicul Anthony Fauci spune că se aşteaptă să fie cel puţin la fel de bune precum cele ale Pfizer BioNTech.
Veşti bune vin şi din Germania
Veşti bune vin şi din Germania, unde vaccinul CureVac pare a avea rezultate bune. Şi dacă vaccinurile Pfizer BioNTech şi Moderna sunt o provocare logistică imensă, trebuie păstrate şi transportate la minus 75-80 de grade, cel de la CureVac poate fi păstrat până la trei luni la temperatura frigiderului şi rezistă 24 de ore la temperatura camerei.
„Sigur că resimţim o mare responsabilitate, dar, pe de altă parte, sunt fericit că nu suntem singuri. Sunt mai multe companii care vor publica rezultatele în săptămânile următoare. Mă aştept ca multe dintre aceste rezultate să fie pozitive, pentru că răspunsul imun pe care l-au raportat o parte dintre candidaţi este bun. Simt că nu suntem singuri!”, adaugă Ugur Şahin.