2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalJucătorii naţionalei de tineret a României, testaţi negativ la coronavirus

Jucătorii naţionalei de tineret a României, testaţi negativ la coronavirus

Jucătorii din lotul echipei naţionale de tineret a României, aflat în cantonamentul de la Buftea pentru partida cu Danemarca din preliminariile Campionatului European Under-21 de anul viitor, au fost testaţi negativ la coronavirus. Probele au fost luate ca măsură de precauţie după ce miercuri unul dintre ei fusese depistat pozitiv, informează FRF.

„Începem ziua cu veste bună. Aseară târziu au sosit rezultatele testelor efectuate joi dimineaţă. Toate sunt negative! Testarea a fost efectuată ca o măsură de precauţie după ce un fotbalist s-a prezentat în cantonament şi a doua zi dimineaţă a anunţat că o persoană cu care este contact direct a prezentat simptome. După două zile de izolare, acesta a fost testat şi găsit pozitiv“, se menţionează pe site-ul FRF.

Următoarea testare lotului U21, cea oficială impusă UEFA înainte de meciul cu Danemarca, este programată duminică, 15 noiembrie.

Selecţionata de tineret a României se confruntă pentru a doua oară cu cazuri de coronavirus. Astfel, în lotul care a participat în septembrie la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile CE , au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 nouă fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic.

Selecţionata U21 de fotbal a României întâlneşte marți, 17 noiembrie, de la ora 20.30, pe Stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti, reprezentativa Danemarcei, în ultima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021.

Citește și: Ungaria, Slovacia şi Scoţia, calificări dramatice la EURO 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS