2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024

Cine are urechi

Legea informatiilor clasificate isi are antecedentul inca in 1992, cind Radu Timofte, senator atunci, directorul SRI azi, a propus o prima forma. Sub guvernul Radu Vasile, o alta forma a fost propusa. Si una, si alta s-au oprit la jumatatea drumului. In toamna trecuta, zor nevoie mare, s-a trecut la o alta formula. Graba venea din faptul ca NATO ar fi cerut o asemenea lege. Firesc, NATO doreste sa isi protejeze secretele atunci cind Romania va fi – Doamne ajuta! – membru al Aliantei Nord Atlantice. Cei care ar fi fost impotriva legii in acest context ar fi blocat efortul guvernului (!!…) ca la Praga sa devenim membri. Numai ca, sub acest pretext, legea ii transforma pe cei 23 de milioane de romani in informatori ai serviciilor speciale. O minte diabolica a gindit aici. O minte invatata cu controlul absolut al statului asupra cetatenilor. Curtea constitutionala, spre onoarea ei, a respins legea pe chestiuni de procedura. Si pe fond putea fi respinsa lejer. Acum, legea e din nou in dezbaterea parlamentului, intr-o forma oarecum schimbata. Nu stim cum va iesi din masinaria de vot PSD, dar se mentin multe prevederi nedemocratice.

Sa revenim insa la pretextul admiterii in NATO. NATO nu a cerut niciodata o asemenea lege, care sa priveze cetateanul de drepturile lui civile. Occidentul de mult nu mai incalca aceste drepturi. De ce sa fi cerut la noi? Nici nu a cerut. A fost o manipulare grosolana a cercurilor vechii Securitati. La virful puterii au aparut peste noapte tot felul de indivizi legati de vechea Securitate. Aceste prezente stirnesc indoiala liderilor NATO. Iata numai citeva nume dintr-o lista lunga. Generalul Victor Marcu, fost ofiter de securitate, ex-director adjunct SRI, este secretar general la APAPS. Generalul Decebal Ilina, fost sef al contrainformatiilor militare, este secretar de stat la Ministerul Industriilor si Comertului. Generalul Dan Gheorghe, adjunctul comandantului trupelor USLA in decembrie 1989, lucreaza la SRI. Generalul Tanase Tudor, de la Directia Securitatii Statului inainte de ’89, este director la Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Lista e prea lunga pentru a o reproduce aici.

Trebuie sa ne intrebam, dat fiind numarul mare de fosti securisti aflati in anturajul puterii, daca exista o intelegere intre liderii PSD si vechile structuri ale Securitatii. Exista un pact intre cele doua grupuri de interese? A fost cumva semnat pe vremea cind PSD se afla pe bancile opozitiei? Aceste numiri in posturi importante reprezinta respectarea unui angajament luat inainte de 2000 de liderii PSD? Au lucrat aceste structuri pentru revenirea la putere a PSD? Aceste posturi ocupate de fosta Securitate sa fie o intimplare? Lista nu este un secret, cum ar fi dorit unii. Presa a observat aceste numiri. NATO a observat, de asemenea. Intrebarile, nedumeririle nu au intirziat sa apara. Sigur, premierul, ministrul de externe, sau directorul SRI pot face orice declaratii doresc. Dar realitatea acestor liste nu poate fi contestata de nimeni. In locul atitor declaratii de bunavointa fata de NATO, era de preferat ca structurile vechii Securitati sa fie tinute departe de actuala putere.

Summit-ul de la Praga se apropie. Timp nu prea mai este sa facem corectii majore la strategia pro-NATO deja angajata. Una dintre masurile cele mai simple ar fi eliminarea din pozitiile-cheie a unor persoane care au state de serviciu in politia politica sau in serviciile de spionaj ale lui Ceausescu. Ar fi un gest real de bunavointa fata de NATO. I-ar dezarma pe unii dintre adversarii admiterii noastre in NATO chiar in acest an. Sa nu uitam ca, dupa summit-ul de la Madrid, Romania era cap de lista, favoritul numarul unu. Prin proasta gestionare a unor probleme sensibile, cum este si aceasta, Romania nu mai e o favorita, ci a ajuns in coada listei. Cine are urechi sa auda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS