1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCare este starea de sănătate a medicului erou de la Piatra Neamț

Care este starea de sănătate a medicului erou de la Piatra Neamț

Ministrul Sănătății, Nelu Tătăru, spune că starea de sănătate a medicului Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii de la Spitalul din Piatra Neamț, este stabilă. Ministrul a precizat că în urma evaluării făcute duminică dimineața la Spitalul Floreasca, acesta avea arsuri pe 70-75% din suprafața corpului.

„A ajuns ieri acolo (n.r. – în Belgia) în jurul orei 12.00. S-a făcut o procedură de dializă. S-a efectuat reechilibrarea, tratamentul arsurilor. Este stabil în acest moment. Critice sunt cele trei zile pe care le avem în arsuri. Trei zile, trei săptămâni, trei luni. Este o procedură şi un protocol în arsuri. Aşteptăm evaluarea lor în fiecare zi. Ţinem legătura. Seara, la ora 18.00, avem nişte informări pe care le face corpul medical de acolo”, a declarat luni Nelu Tătaru.

Întrebat dacă medicul a fost operat în Belgia, Tătaru a spus că primele intervenţii le-a suferit la Spitalul Floreasca, duminică dimineață, înainte de a fi transferat la un spital militar din Belgia.

De asemenea, Tătaru spune că medicul are arsuri pe 70-75% din suprafața corpului: „S-a făcut o nouă reevaluare. Dacă la Piatra Neamţ erau evaluări de 40% pe suprafaţa corporală – I, II, III şi IV, evaluarea de la Floreasca prezenta 70-75% arsuri de gradul II şi III”, a precizat Tătaru.

Medicul Cătălin Denciu a fost transferat duminică la un spital din Belgia. El a suferit numeroase arsuri după ce a intrat în salonul cuprins de flăcări, încercând să salveze pacienți cu COVID.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS