2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTinerii, mai afectați de singurătate decât vârstnicii

Tinerii, mai afectați de singurătate decât vârstnicii

Singurătatea este o problemă de sănătate publică serioasă și răspândită care afectează sănătatea, starea de bine și longevitatea, după cum rezultă dintr-un studiu efectuat de oameni de știință americani, scrie descoperă.ro.

În căutarea de noi intervenții eficiente, cercetătorii de la Universitatea din California și Școala de Medicină din San Diego au analizat factorii psihologici și de mediu care duc la singurătate în diferite grupuri de vârstă.

Oamenii de știință au folosit un sondaj online cu 2.843 de participanți din Statele Unite, cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani.

Studiul a fost publicat în The Journal of Clinical Psychiatry și a arătat că nivelurile de singurătate erau cele mai ridicate în grupa de vârstă de peste 20 de ani și cele mai scăzute în grupa de peste 60 de ani, un alt vârf fiind atins în grupa de vârstă de peste 40 de ani.

Indicatorii constanți ai singurătății de-a lungul vieții

„Ceea ce am descoperit este o varietate de indicatori ai singurătății de-a lungul vieții”, a spus Dilip V. Jeste, unul dintre autorii studiului și profesor de psihiatrie și neuroștiințe la Școala de Medicină din San Diego.

Cercetătorii au subliniat că nivelurile scăzute de empatie și compasiune, rețele sociale mai mici, lipsa unui partener și tulburări ale somnului erau indicatori constanți ai singurătății de-a lungul întregii vieți. Lipsa autoeficacității sau abilitatea scăzută de a avea încredere în sine și un nivel crescut de anxietate au fost asociați cu o singurătate agravată în toate grupele de vârstă, cu excepția vârstei de peste 60 de ani.

„Compasiunea pare să reducă nivelul de singurătate la toate vârstele, probabil prin faptul că le permite indivizilor să perceapă și interpreteze corect emoțiile altor persoane, astfel crescând autoeficacitatea și rețelele sociale”, a explicat Jeste.

Singurătate este agravată de distanțarea fizică impusă de pandemia de Covid-19

Sondajul a mai sugerat că tinerii cu vârste între 20 și 30 de ani se confruntau cu stresul și presiunea în timp ce încercau să-și stabilească o carieră și să-și găsească un partener de viață, potrivit MedicalXpress.

„De asemenea, mulți oameni de această vârstă se compară constant cu alte persoane de pe social media și sunt îngrijorați de cât de multe like-uri și urmăritori primesc. Nivelul mai scăzut de autoeficacitate ar putea duce la o singurătate agravată”, a explicat Tanya Nguyen, autor principal al studiului.

Dilip V. Jeste a adăugat că descoperirile sunt relevante mai ales în timpul pandemiei de Covid-19.

„Ne dorim să înțelegem ce strategii ar putea fi eficiente pentru reducerea singurătății în timpul acestei perioade complicate. Singurătate este agravată de distanțarea fizică care este necesară pentru a opri răspândirea pandemiei”, a adăugat Jeste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS