2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDominic Fritz taie sporurile angajaţilor Primăriei Timişoara care au lucrat la proiecte neperformante pe fonduri europene

Dominic Fritz taie sporurile angajaţilor Primăriei Timişoara care au lucrat la proiecte neperformante pe fonduri europene

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, marţi, că a tăiat sporurile care le erau acordate angajaţilor care lucrau la elaborarea de proiecte cu finanţare europeană, întrucât acestea erau suportate din bugetul local, iar rata de implementare era mică, transmite Agerpres.

Edilul-şef a detaliat că primăria a contractat în ultimii ani proiecte în valoare de 460 milioane de lei, dar s-a rambursat doar 1 milion de lei, adică o rată de absorbţie de 0,22%. Fritz spune că în această situaţie s-a uitat peste sporurile plătite pentru elaborarea proiectelor şi a constatat că din anul 2017 până acum, primăria a plătit 6,5 milioane de lei pentru sporuri salariale pentru aceste proiecte.

„Aceasta înseamnă că pentru ca să cheltuim (să fie rambursat, n.r.) deocamdată 1 milion de lei din fonduri europene am plătit sporuri salariale de aproape 7 milioane de lei. Aceste sporuri salariale nu sunt plătite din fondurile europene, ci din bugetul propriu local. Deci am cheltuit 1 milion de lei bani europeni, dar am plătit aproape 7 milioane de lei din bugetul propriu.

Am decis să suspendăm de luna aceasta aceste sporuri, cel puţin pentru lunile noiembrie şi decembrie, iar până anul viitor vom dezvolta un sistem în care aceste sporuri depind de performanţă în proiect. Îmi pare rău pentru cei peste 120 de colegi care primesc aceste sporuri, dar sunt sigur că înţeleg şi ei că, pe de-o parte, suntem într-o situaţie financiară dificilă şi, pe de altă parte, luând în considerare lipsa de progres pe partea de fonduri europene, este o decizie pe care trebuie să o luăm”, a detaliat Dominic Fritz.

Răspunzând întrebărilor presei, primarul a precizat că aceste sporuri nu sunt pentru scrierea de proiecte cu finanţare europeană, ci pentru implementarea lor.

„Sunt sporuri care se pot acorda până la 50% din salariul de bază (…). Ideea este că ei muncesc la aceste proiecte în timpul orelor de lucru, nu sunt ore suplimentare. Sunt unele proiecte în care nu s-a mişcat nimic, dar văd în tabel că cineva a primit un spor de 30 – 40% pentru 80 -100 de ore muncite într-o lună pentru acest proiect; văd o dată la două zile o şedinţă de coordonare de două ore, iar acolo am nişte semne de întrebare, pentru că rezultatul nu corespunde cu efortul presupus depus”, a afirmat edilul-şef.

Dominic Fritz a mai anunţat că până nu se va clarifica sistemul cu criteriile de acordare a unui astfel de spor, cu condiţiile care să permită primirea lor în continuare, acestea se suspendă.

El a menţionat că nu se aşteaptă la acţiuni în instanţă din partea salariaţilor pe această speţă, întrucât sporurile erau acordate „prin bunăvoinţa primarului”.

„Nu am avut o discuţie cu sindicatul primăriei despre tăierea acestor sporuri, pentru că este la latitudinea mea acordarea lor. Primăria nu poate ajunge în instanţă pentru neacordarea acestor sporuri, pentru că ele nu fac parte din contractul de muncă, ci sunt efectiv sporuri date oarecum prin bunăvoinţa primarului”, a clarificat edilul.

Fritz a subliniat că are doar evidenţa pentru luna noiembrie cu acordarea acestor sporuri, în care Nicolae Robu nu se regăseşte întrucât nu mai era primar, dar a precizat că nu este posibil ca un primar să ia un astfel de spor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS