Începând de astăzi, în localitatea Braniștea, județul Mehedinți se instituie carantina, pentru o perioadă de 14 zile.
În zona de carantină în intervalul orar 5.00 – 23.00, este interzisă circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință, gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10.00-13.00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06.00-10.00, respectiv 13.00-20.00;
- deplasarea pentru asistență medicală ce nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor(cu excluderea oricăror activități sportive de echipă)cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
Alte excepții
Printre excepțiile de circulație se mai numără:
- deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- deplasarea pentru realizarea activității agricole;
- deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse alimentare;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
- participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP, sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor;
- eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
- alte motive justificate precum: îngrijiri/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude sau persoane aflată în întreținere, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
- participarea la activități religioase.
Ca urmare a acestor măsuri, în toată această perioadă, jandarmii alături de colegii din alte structuri sunt prezenți în zonă pentru asigurarea ordinii publice și respectarea măsurilor impuse de carantină. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră, care au misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din zona carantinată, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea menținerii unui climat de ordine publică și de a preveni orice incident.