6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDSP Sibiu va avea conducere militară

DSP Sibiu va avea conducere militară

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu va avea, în premieră, o conducere militară, noul director general fiind numit medicul colonel Daniel Chelcea, director medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu.

Daniel Chelcea a declarat că o să verifice personal situaţia din fiecare spital din judeţ după ce îşi va intra în atribuţii miercuri dimineaţa, potrivit Agerpres.

Potrivit colonelului Chelcea, şi funcţia de director adjunct de la DSP va fi ocupată tot de un militar.

„În primul rând o să fie o perioadă în care o să analizez resursele şi problemele şi greutăţile de acolo. Sper ca perioada asta să fie extrem de scurtă, cât de scurtă, în funcţie de ce găsesc. O să merg pe teren, o să văd spitalele, o să văd pe cine ne putem baza, ce putem să facem acolo. Ca şi măsuri, când o să am o imagine clară, atunci o să discutăm despre ea”, a precizat noul director DSP Sibiu, medicul colonel Daniel Chelcea.

Întrebat ce mesaj are pentru sibieni, noul director DSP a transmis: „Să poarte masca. Să avem răbdare că lucrurile vor trece”.

Medicul Gabriel Budescu a demisionat vineri din funcţia de director general al DSP Sibiu, iar director adjunct a fost medicul Adela Morar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS