6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieTrădare în PNL, avantaj PSD. Olguţa Vasilescu are viceprimari de la PSD (VIDEO)

Trădare în PNL, avantaj PSD. Olguţa Vasilescu are viceprimari de la PSD (VIDEO)

-

PSD a mutat câştigător la şedinţa de ieri a Consiliului Local Craiova, în care s-a definitivat conducerea oraşului. Partidul Social Democrat a racolat un om de la PNL, consilierul local Dan Diaconu, şi a înclinat astfel balanţa în favoarea sa. Din minoritari, consilierii PSD + PER au ajuns majoritari în CL Craiova şi au putut să impună viceprimarii. Cu scorul de 14-13, Olguţa Vasilescu le va avea ca adjuncţi pe Aurelia Filip şi Daniela Barbu, ambele de la PSD, două persoane care i-au fost mereu apropiate. Asta s-a întâmplat chiar de ziua de naştere a primarului ales al Craiovei.

Trădare în PNL, avantaj PSD. Surpriză de proporţii la ședința de ieri a Consiliului Local (CL) Craiova, cea în care urma să se definitiveze componenţa consiliului local, să se organizeze comisiile de specialitate şi să se voteze viceprimarii. Alianţa de dreapta formată din consilierii municipali de la PNL şi USR-PLUS pornea cu prima şansă la stabilirea comisiilor şi punerea în funcţie a viceprimarilor, având în vedere că deţinea majoritatea în CL, cu 14 mandate din 27.

Şedinţa a început cu depunerea jurământului de către cei şase consilieri supleanţi ale căror mandate au fost validate de Judecătoria Craiova. Şi anume trei sunt de la PSD – fostul jurnalist Cristian Vasilcoiu, directorul executiv de la High-Tech Park Ionuț Pârvulescu și fosta directoare de la RAADPFL Aurelia Filip, doi sunt de la PNL – Răzvan Diaconu şi Daniel Stoian și unul de la PER – Ionela Dinu. Nimic nu avea să anunţe surpriza de după, mai ales că fiecare consilier se aşezase la locul său bine ştiut: PNL şi USR-PLUS în dreapta, PSD şi PER în stânga. 

Dan Diaconu a trecut subit din dreapta în stânga sălii, pe locurile PSD

Lucrurile au devenit însă clare de la primul vot, când s-au făcut propunerile pentru președintele de ședință. Alianța PNL și USR-PLUS care, teoretic, avea majoritatea în CL, l-a propus pe Marian Vasile, iar tabăra formată din PSD și PER pe Lucian Dindirică. Acum s-a produs mutarea câştigătoare a PSD, care a dat peste cap calculele hârtiei.

Dan Diaconu, pe locurile PSD din Consiliul Local Craiova
Dan Diaconu, pe locurile PSD din Consiliul Local Craiova

Dan Diaconu, consilier PNL, s-a mutat rapid în stânga sălii și a votat propunerea PSD. Trădarea lui Diaconu a schimbat majoritatea în Consiliul Local Craiova, scorul devenind 14-13 în favoare alianței de stânga. Un scor care s-a păstrat până la finalul şedinţei. Dându-şi seama că au fost trădaţi, consilierii PNL si USR-PLUS au părăsit sala, dar au revenit ulterior la ședință, pentru că urma să se voteze componența comisiilor de specialitate. Unde tot PSD a făcut legea. 

Trădare în PNL, avantaj PSD. Aurelia Filip și Daniela Barbu, noii viceprimari ai Craiovei

Cel mai important punct de pe ordinea de zi, votarea viceprimarilor Craiovei, s-a derulat aşa cum a plănuit PSD. Un consilier local de la PER le-a propus pentru aceste funcţii pe Aurelia Filip şi Daniela Barbu, ambele de la PSD, două persoane apropiate Olguţei Vasilescu. PNL şi USR-PLUS au venit cu propunerile deja ştiute – Marian Vasile şi Cezar Drăgoescu. Câştig de cauză au avut însă doamnele. Evident, cu sprijinul consilierului local PNL trecut subit la PSD, care a înclinat balanță în favoarea alianței de stânga. 

Dan Diaconu, alături de primarul Olguța Vasilescu și de cei doi viceprimari la numirea cărora a contribuit decisiv (Foto: Facebook Lia Olguța Vasilescu)
Dan Diaconu, alături de primarul Olguța Vasilescu și de cei doi viceprimari la numirea cărora a contribuit decisiv, Aurelia Filip (stânga) și Daniela Barbu (dreapta). Fotografia a fost făcută după terminarea ședinței, în biroul primarului. (Foto: Facebook Lia Olguța Vasilescu)

Astfel, în urma votului secret exprimat de cei 27 de consilieri locali, Aurelia Filip și Daniela Barbu au devenit noii viceprimari ai Craiovei. Cele două au fost votate cu 14 voturi pentru și 13 împotrivă, față de propunerile alianței de dreapta, în speță Vasile și Drăgoescu, care au avut un scor invers, 13-14. În consecință, Craiova va avea o conducere sută la sută PSD și feminină: Olguța Vasilescu – primar, Aurelia Filip și Daniela Barbu – viceprimari. Şi asta s-a întâmplat chiar de ziua de naştere a primarului ales al Craiovei. 

PNL şi USR-PLUS spun că nu renunţă la luptă

Liberalii şi useriştii au părăsit şedinţa învinşi, dar au anunţat că nu au pierdut şi războiul. Consilierii alianţei de dreapta din CL au precizat că vor reface majoritatea din consiliul local şi vor continua lupta cu „caracatiţa PSD“. Liberalii au şi anunţat că îl vor exclude din partid pe „trădătorul Dan Diaconu“, lucru care urma să se întâmple ieri. Dan Diaconu este finul lui Pavel Badea, al cărui fiu (Iulian Badea) a fost pus în mod surprinzător de către PSD Dolj pe un loc doi eligibil pe lista pentru Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Consilierii locali PNL și USR-PLUS au acuzat la finalul ședinței modul în care PSD a „târguit votul craiovenilor“ și au anunțat că nu renunță la luptă
Consilierii locali PNL și USR-PLUS au acuzat la finalul ședinței modul în care PSD a „târguit votul craiovenilor“ și au anunțat că nu renunță la luptă

Acesta ar fi fost, se pare, trocul politic de la Dolj: un post de deputat de Dolj pentru două de viceprimari la Primăria Craiova. „Astăzi (ieri – n.r.), Lia Olguţa Vasilescu care, din punctul nostru de vedere s-a autointitulat primar al Craiovei, pentru că nu avem nici până acum dovada jurământului dânsei – pentru că nu l-a depus în faţa Consiliului Local şi nu ştim cum a primit eşarfa într-o şedinţă care nu a avut loc, continuă cu aceleaşi proceduri specifice dânsei şi Partidului Social Democrat. Construiesc efemer o majoritate în Consiliul Local prin târguirea votului craiovenilor, care nu au acordat dânsei o majoritate în consiliul local.

Să-i fie ruşine şi dânsei şi colegului nostru (Dan Diaconu – n.r.) pe care îl aşteptăm până la ora 16.00 să-şi dea demisia. Vom avea o şedinţă în Biroul Permanent Local şi vom lua o decizie în privinţa excluderii lui din partid. Îi asigur pe craioveni că în cel mai scurt timp vom reconstrui majoritatea în consiliul local, aşa cum dânşii au votat“, a spus după şedinţă Marian Vasile, consilier local PNL. 

Trădare în PNL, avantaj PSD. Drăgoescu: „Este o bătaie de joc la adresa tuturor cetăţenilor municipiului Craiova“

De aceeaşi părere a fost şi liderul USR-PLUS din CL Craiova, Cezar Drăgoescu. „Din păcate, astăzi (ieri – n.r.) am asistat la o mare mizerie. Sper ca acest domn consilier de la PNL care a trecut la PSD sau PER, nici el nu cred că ştie unde e, să nu mai facă parte din Consiliul Local, pentru ca în viitor să avem din nou o majoritate. Ceea ce s-a întâmplat acum este o bătaie de joc la adresa tuturor cetăţenilor municipiului Craiova, asigurarea unei majorităţi efemere, de conjunctură, negociată pe sub mese. Noi vom continua lupta şi vom fi împreună aici în următorii patru ani, să ne opunem acestei caracatiţe a PSD“, a afirmat Cezar Drăgoescu. 

Aseară, Biroul Politic Județean Dolj l-a exclus din partid pe „consilierul trădător“. Mai mult, Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj, prin vot secret, l-a desemnat preşedinte al organizaţiei municipale pe consilierul local Marian Vasile. Asta după ce Mario Ovidiu Oprea a decis să se retragă din funcţia de preşedinte al PNL Craiova.

Marcel Tănăsescu, administrator interimar la RAT până la sfârşitul anului

Tot în şedinţa de ieri Consiliul Local Craiova a luat act de încetarea contractului de administrare a lui Sorin Manda la RAT SRL. Manda şi-a anunţat încă de săptămâna trecută demisia de la conducerea societăţii care are în gestiune transportul public în comun din municipiu.

Ieri, el a explicat că nu poate rămâne în funcţie pentru că a fost numit de vechiul consiliul local şi de fostul primar şi, în plus, este rudă cu actualul primar (Sorin Manda este fratele lui Claudiu Manda, soţul Olguţei Vasilescu). Aşa că până la sfârşitul anului la conducerea RAT a trecut Marcel Tănăsescu, directorul tehnic. Desemnarea sa ca administrator al RAT SRL a fost votată în CL de majoritatea proaspăt formată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ungaria anunţă că România şi Bulgaria se pot alătura...

Ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, a declarat vineri...

ȘTIRI GdS