2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaFilmul “colectiv” se lansează astăzi în SUA și Marea Britanie și începe cursa oficială pentru Oscar

Filmul “colectiv” se lansează astăzi în SUA și Marea Britanie și începe cursa oficială pentru Oscar

Filmul „colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, se lansează pe 20 noiembrie în cinematografele și platformele VOD (video-on-demand) din SUA, Canada, Marea Britanie și Irlanda, acest moment marcând startul campaniei oficiale pentru premiile Oscar.

Centrul Național al Cinematografiei (CNC) a desemnat luna trecută filmul „colectiv” ca fiind propunerea României la premiile OSCAR 2021, în secțiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional”, anterior numită „Cel mai bun film străin”. Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiția pentru premiile Academiei Americane de Film.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, în zilele premergătoare lansării din SUA și Marea Britanie, critica de film și presa au elogiat filmul, relatând că este unul dintre cele mai bune și relevante filme documentare ale momentului.

Elogii aduse de critica de film

”colectiv este un documentar observațional, dar este la fel de captivant ca cele mai bune filme artistice despre jurnalism, fie că vorbim de All the Presidents’ Men (Toți oamenii președintelui) sau Spotlight”, a scris The Guardian.

Chicago Tribune susține: „În noiembrie, la opt luni de la debutul pandemiei COVID-19 care devastează în continuare SUA, nu este niciun dubiu că acest film despre pericolele reale ale unui guvern care își minte cetățenii săi despre o criză din sănătate este incredibil de previzibil și reprezintă de fapt o poveste care trage un mare semnal de alarmă. Captivant, incisiv și șocant de puternic, este fără doar și poate documentarul anului”.

„Este o mare împlinire pentru noi că jurnaliști din toată lumea văd în ceea ce și este de fapt. Un film despre nevoia și curajul avertizorilor de integritate și a jurnalismului de investigație, de a expune fapte sistemice de corupție din partea guvernului, un film care ne arată de fapt cât de mult avem nevoie de presă pentru a fi cu adevărat o democrație funcțională. Fără investigatiile acestor jurnaliști, nu doar din România, ci de peste tot, lumea ar fi un loc mult mai periculos”, a declarat regizorul Alexander Nanau.

Filmul „colectiv” înscris în cursă la două secțiuni

Distribuitorii americani ai filmului, Magnolia Pictures și Participant, vor înscrie filmul „colectiv” și pentru secțiunea „Cel mai bun film documentar” din cadrul Oscarurilor. Participarea unui film la două secțiuni îi sporește şansele de a fi nominalizat.

Premiera mondială a filmului a avut loc anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la Toronto International Film Festival. „colectiv” a fost și în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020 și a făcut parte din selecția mai multor festivaluri internaționale, printre care New Directors/New Films, IDFA, True/False, CPH DOX, San Francisco International Film Festival, Göteborg International Film Festival sau Full Frame.

De asemenea, „colectiv” este nominalizat în cadrul premiilor Academiei Europene de Film (European Film Awards) în categoria „Documentar European” și poate fi votat până pe 3 decembrie de către membrii Academiei. Premiile vor fi anunțate pe 12 decembrie.

Alexander Nanau a fost distins cu premiul Robert and Anne Drew Award

Conform comunicatului, recent, la DOCNY cel mai mare festival de documentar din America de Nord, Alexander Nanau a fost distins cu premiul Robert and Anne Drew Award, premiu aflat la a șaptea ediție și acordat celor mai buni regizori contemporani de documentar observațional pentru cariera cinematografică.

Filmul va intra în cinematografe și VOD în mai multe țări în această toamnă, inclusiv în Europa, printre care Franța, Germania, Israel, Belgia, Olanda și Elveția, pelicula fiind disponibilă în 20 de țări și prin intermediul HBO Europe.

Distribuția în cinematografele din România a fost realizată de către Bad Unicorn. „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în coproducție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveția, RSI – Elveția și YES Docu – Israel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS