Premierul Suediei, al cărui guvern a evitat măsurile dure în pandemie și s-a bazat pe responsabilitatea cetățenilor, a cerut populației să facă mai mult pentru a opri răspândirea virusului.
„Prea mulți oameni au fost neglijenți și nu au respectat recomandările sanitare. Anulați tot ce nu este necesar“, a cerut șeful guvernului.
Cu o mortalitate considerabil mai mare decât alte țări nordice, Suedia încearcă o variantă combinată: întărește apelurile publice la responsabilitate, în timp ce a limitat desfășurarea adunărilor publice, potrivit Digi24.
Stefan Lofven, premierul Suediei, a cerut populației să facă mai mult pentru a opri răspândirea virusului: „Toată lumea trebuie să facă mai mult, ține de mine și de tine. Tot ce ați vrea să faceți, dar nu este necesar, anulați, reprogramați și amânați! Va mai dura până vom trece peste asta, iar până atunci, aceasta este noua normă a întregii societăți, a întregii Suedii.
Trebuie să arătăm că unitatea și responsabilitatea noastră sunt mai puternice decât virusul, pe care îl vom învinge. Să facem asta împreună pentru Suedia!”