IBM Simon, considerat primul smartphone din lume, a fost prezentat pe 23 noiembrie 1992, în cadrul unui show de tehnologie de la Las Vegas. Acesta a fost lansat în august 1994 și a fost vândut în 50.000 de exemplare.
Smartphone-ul avea un ecran care era controlat cu un stilou special, calculator și calendar. Avea doar 1MB de memorie şi bateria rezista doar o oră, potrivit stiri.tvr.ro.
IBM Simon a pus bazele unei industrii
Chiar dacă era limitat din multe puncte de vedere, IBM Simon a pus bazele unei industrii. În prezent se vând smartphone-uri la fel de puternice ca un laptop şi cu camere comparabile cu cele profesionale.
IBM Simon cântărea însă jumătate de kilogram
Doar dimensiunile sunt similare. IBM Simon avea 8 inci înălţime, în timp ce ultimul iPhone 12 Pro Max are 6,3 inci. IBM Simon cântărea însă jumătate de kilogram.
„Primul smartphone care a fost prezentat a fost creat de IBM şi uitaţi-vă unde am ajuns acum. Cu toţii ne aşteptăm să avem unul în buzunar. Cu toţii le folosim în permanenţă. Au devenit device-urile alese pentru accesarea lumii digitale. Iar IBM a fost acolo la început”, a declarat Simon Edward, şeful Departamentului de marketing IBM.