6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegele Spaniei Felipe al VI-lea se află în carantină

Regele Spaniei Felipe al VI-lea se află în carantină


Regele Spaniei Felipe al VI-lea a intrat pentru zece zile de carantină după ce a intrat în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru coronavirus, a anunţat luni Palatul Regal, potrivit BBC.

Regele, în vârstă de 52 de ani, a fost duminică în „contact direct” cu individul, dar nu a dat alte detalii.

”În conformitate cu regulile sanitare, el se va afla de acum în carantină preventivă timp de zece zile”, a adăugat Palatul, precizând că toate activităţile oficiale ale suveranului vor fi suspendate în această perioadă.

Regina Letizia şi copiii cuplului regal, Prinţesa Leonor şi Infanta Sofia, ”îşi vor putea continua activităţile în mod normal”, a precizat Palatul.

Moştenitoare a tronului, Prinţesa Leonor s-a aflat în carantină timp de 14 zile la mijlocul lunii septembrie, după depistarea unui caz de COVID-19 în rândul colegilor săi de clasă. Ea a fost testată negativ.

Spania rămâne una dintre ţările cele mai afectate de pandemie, cu peste 1,5 milioane de cazuri şi peste 43.000 de morţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS