5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateRiscul de spitalizare din cauza COVID-19, redus la cei care fac exerciții fizice regulate

Riscul de spitalizare din cauza COVID-19, redus la cei care fac exerciții fizice regulate

Conform constatărilor anunţate luni de Fundaţia pentru Cercetare din statul Sao Paulo, în urma unui studiu realizat în Brazilia, riscul de spitalizare al persoanelor care au contractat noul coronavirus a fost cu peste 34% mai mic în rândul persoanelor „suficient de active”, potrivit Agerpres.

„Suficient de activ” a fost definit prin cel puţin 150 de minute de activitate fizică aerobică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate de intensitate ridicată pe săptămână, se arată în studiu.

„S-a putut observa o reducere cu 34,3% a spitalizării în grupul considerat suficient de activ”, potrivit cercetării.

Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo

Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo în colaborare cu alte centre braziliene de studii superioare. Acesta a cuprins 938 de brazilieni care au contractat COVID-19.

Riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi

S-a constatat, de asemenea, că riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi, precum şi în cazul persoanelor cu niveluri reduse de educaţie şi statut socioeconomic, se menţionează în studiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS