Dacă drumarilor nu li se acordă măririle de salarii pe care le aşteaptă de doi ani, şoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă, avertizează membrii Sindicatului „Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 din cei 7.000 de salariaţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunţă agerpres.
Drumarii, supăraţi pe Ministerul Transporturilor şi pe conducerea CNAIR
În acelaşi context, reprezentanţii Sindicatului „Elie Radu” acuză atât conducerea CNAIR, cât şi Ministerul Transporturilor de lipsă de implicare în această problemă şi susţin că, în ultimii doi ani, nu s-au acoperit nici măcar pierderile salariale ale angajaţilor cauzate de inflaţie.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna septembrie 2020, câştigul salarial mediu brut la nivelul întregii ţări a fost de 5.414 lei, faţă de 4.482 în septembrie 2018, ceea ce reprezintă o creştere de peste 20%. În aceste condiţii, sindicaliştii spun că salariile drumarilor au rămas la acelaşi nivel din 2018, când a avut loc ultima majorare, cu 11%.