2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSurpriză pentru fanii tenisului! Cîrstea și Țig mai participă la un turneu anul acesta

Surpriză pentru fanii tenisului! Cîrstea și Țig mai participă la un turneu anul acesta

Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, două dintre cele cinci românce din Top 100 WTA, revin într-o competiţie oficială mai repede decât ne-am fi aşteptat, chiar pe 7 decembrie.

Cele mai multe dintre jucătoarele de tenis vor reveni pe teren în luna ianuarie 2021, atunci când sunt programate turneele din Australia, dar Sorana Cîrstea (86 WTA) şi Patricia Ţig (56 WTA) fac excepţie. Cele două sportive s-au înscris la turneul ITF de la Dubai, programat să înceapă pe 7 decembrie. Competiţia din Emiratele Arabe Unite este una atipică prin prisma perioadei de desfăşurare, în care majoritatea jucătoarelor de tenis se află în vacanţă.

Cîrstea şi Ţig şi-au anunţat prezenţa la turneul ITF de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, alături de alte 16 jucătoare din Top 100 WTA.

Patricia va fi cap de serie numărul 6, după Qiang Wang (China, 34 WTA) – favorită principală, Shuai Zhang (China, 35 WTA) – favorită 2, Magda Linette (Polonia, 40 WTA) – favorită 3, Kristina Mladenovic (Franţa, 49 WTA) – favorită 4, şi Polona Hercog (Slovenia, 52 WTA) – cap de serie numărul 5.

Campioana en-titre a turneului ITF de la Dubai este o româncă, Ana Bogdan, dar jucătoarea nu figurează pe tabloul din acest an.

Premiul pentru câştigătoarea competiţiei de la Dubai este în valoare de 15.239 de dolari, în timp ce finalista va fi recompensată cu 8.147 de dolari! Pentru prezenţa în primul tur, jucătoarele vor primi câte 926 de dolari.

Citește și: Baschet / Probleme la națională. Un rezultat neconcludent a dat peste cap antrenamentele

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS