2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvocatului Poporului vrea să ştie de ce şcolile sunt închise, deși OMS cere redeschiderea lor

Avocatului Poporului vrea să ştie de ce şcolile sunt închise, deși OMS cere redeschiderea lor

Instituţia Avocatului Poporului vrea să ştie de ce şcolile din România sunt închise, deși OMS cere redeschiderea lor, anunță tvr.

Renate Weber a cerut Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii un punct de vedere în legătură cu închiderea şcolilor, în condiţiile în care OMS recomandă ca elevii să învețe în clase.

De asemenea, Weber încearcă să afle de ce autoritățile române nu au un plan clar privind desfășurarea orelor online și de ce nu se adopta modelul din numeroase țări europene care nu au suspendat cursurile la școală.

„În zona rurală, practic, conectivitatea la internet este extrem de precară şi în multe locuri nu există. Accesul la mijloacele prin care să poate participa la învăţământul online, în multe locuri nu există. Vom avea o generaţie care are doi ani şcolari pierduţi”, spune Renate Weber.

În Europa, școlile au rămas deschise

OMS spune că sănătatea mintală a copiilor şi educaţia lor sunt prioritare, cu atât mai mult cu cât rata de infectare în rândul elevilor este foarte mică. Nu ei sunt factorii principali de răspândire, susțin specialiștii.

„Dacă ne uităm la statele membre ale UE, vedem că acolo s-au făcut eforturi foarte mari tocmai ca şcolile să fie deschise. Au fost închise multe alte locuri, dar şcolile au rămas deschise tocmai pentru că guvernele se gândesc la ceea ce înseamnă educaţia acestei generaţii”, adaugă Renate Weber.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS