6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAcţiuni umanitare prin Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor” din Craiova

Acţiuni umanitare prin Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor” din Craiova

Fundaţia Societatea Ortodoxă a Femeilor” din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei s-a implicat în această perioadă într-o serie de acţiuni umanitare şi de susţinere a activităţii din spitale. Produse igienico – sanitare, pachete cu alimente, materiale de protecţie, sunt câteva dintre modalităţile prin care membrele Fundaţiei au venit în ajutorul persoanelor aflate în nevoie, bătrânilor şi cadrelor medicale.

Slujba de sfinţire a locuinţei

Mai multe persoane dezavantajate social au fost beneficiarele ultimei acţiuni umanitare ale Fundaţiei Societatea Ortodoxă a Femeilor”, care a avut loc săptămâna trecută. Cele 8 persoane cu dizabilităţi, aflate în grija Fundaţiei European House”, au primit pachete cu alimente şi au participat la slujba de sfinţire a locuinţei acestora. Părintele inspector Ştefan Bărbulescu, din cadrul Sectorului de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei, a săvârşit slujba de sfinţire, cu respectarea măsurilor sanitare impuse în contextul pandemiei.

Viziere pentru personalul medical

Preşedinta Fundaţiei Societatea Ortodoxă a Femeilor” din Craiova aminteşte de mai multe astfel de campanii iniţiate în perioada aceasta dificilă pentru cadrele medicale. Pentru că în spitale a fost nevoie de materiale de protecţie, Fundaţia s-a implicat în mai multe acţiuni, având susţinerea angajaţilor Tribunalului Dolj şi elevilor din cadrul Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti” din Craiova.

Bătrânii reprezintă o altă categorie către care Fundaţia Societatea Ortodoxă a Femeilor” şi-a îndreptat atenţia, astfel că au fost identificate persoane singure, fără sprijin, cărora le-a fost asigurată masă caldă, cu ajutorul unui restaurant din Craiova. De asemenea, potrivit preşedintei Fundaţiei, le-au fost achiziţionate medicamente, le-au fost plătite utilităţile, pe lângă alte servicii necesare acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS