7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDaniel Tudorache și fosta soție garantează cu bani și trei imobile cauțiunea cerută de DNA

Daniel Tudorache și fosta soție garantează cu bani și trei imobile cauțiunea cerută de DNA

Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache şi fosta sa soţie, Adina, au depus bani în numerar şi garanţii imobiliare pentru a acoperi cauţiunea impusă de procurorii DNA în dosarul în care fostul edil este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, anunță hotnews.

Tribunalul București a respins, astăzi, ca inadmisibilă plângerea formulată de inculpatul Daniel Tudorache, astfel că acesta trebuie să vină cu cauțiunea stabilită la 1 milion de euro. Decizia Tribunalului București este definitivă.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că fosta soție a lui Daniel Tudorache, Adina Tudorache, a încheiat o convenție cu fostul edil al Sectorului 1, astfel încât ea a garantat cu trei imobile care depășesc un milion de euro.

Condiția pusă de fosta doamnă Tudorache este ca fostul primar să respecte toate regulile.

O cauţiune de 1 milion de euro a fost stabilită în cazul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, cercetat de DNA. Cauțiunea în cazul fostei sale soții a fost stabilită la 200.000 euro, iar în al menajerei la 75.000 euro.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție îl cercetează pe Daniel Tudorache pentru complicitate la trafic de influență și spălare de banilor. În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS