Drumul Expres Craiova-Târgu Jiu a devenit o temă principală în ultima săptămână de campanie electorală, în județul Gorj. Este vorba de șoseaua care nici măcar nu se află în faza de proiect. Drumul Expres a fost promovat în perioada în care PSD se afla la guvernare.
Paternitatea proiectului a fost asumată de deputatul social-democrat Mihai Weber. A avut loc o licitație pentru proiectul tehnic și studiul de fezabilitate, însă nici până acum nu a mai fost semnat contractul. PNL Gorj a anunțat că semnarea va avea loc pe 15 decembrie.
PSD a taxat anunțul respectiv, spunând că PNL anunțase deja semnarea contractului pe 15 septembrie.
Replica din partea PSD
La rândul lor, social-democrații îi acuză pe liberali că nu își onorează promisiunile și că își asumă proiectele altora.
Este de precizat că proiectul și studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Craiova-Târgu Jiu beneficiază de un buget de aproximativ 6 milioane de euro, fonduri europene.