Zinedine Zidane a anunţat că nu intenţionează să demisioneze din postul de antrenor al echipei Real Madrid, după înfrângerea din Ucraina, 0-2 cu Șahtior, din etapa 5 a Ligii Campionilor. Tehnicianul și-a exprimat speranţa că elevii săi vor reuşi să obţină calificarea în faza superioară a competiţiei.
„Nu mă gândesc la demisie, vom continua. Ştiam că astăzi va fi o finală şi am pregătit foarte bine jocul. Am avut o primă repriză foarte bună, însă nu am reuşit să marcăm“, a afirmat Zidane.
„A mai rămas un meci de disputat, pe care trebuie să-l câştigăm. Am energia necesară şi voi da totul, aşa cum am făcut mereu, la fel şi jucătorii. Am mai avut momente delicate în trecut şi vor exista mereu momente dificile la acest club. Este o serie de rezultate negative, însă trebuie să ridicăm capul şi să ne gândim la următorul meci. Nu există altă soluţie“, a adăugat Zidane.
Se „încălzește“ Pochettino pentru a-l înlocui pe Zidane
Sub conducerea antrenorului francez, Real Madrid a cucerit trei trofee consecutive în Liga Campionilor, în 2016, 2017 şi 2018. În sezonul trecut, Real a fost eliminată de Manchester City în faza optimilor de finală.
Conform ziarului „Marca“, citat de Agerpres, argentinianul Mauricio Pochettino, fostul antrenor al lui Tottenham, este favorit să-l înlocuiască pe Zinedine Zidane, în cazul în care francezul va părăsi banca tehnică a Realului.
Şahtior Doneţk a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 2-0, în Ucraina, prin golurile lui Dentinho (’57) şi Manor Solomon (’82). Meciul a fost arbitrat de românul Ovidiu Haţegan.
În partida tur, ucrainenii s-au impus cu 3-2 la Madrid, după ce au condus cu 3-0 la pauză.
Citește și: Liga Campionilor | Programul meciurilor de miercuri, din etapa 5