1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMașinile pot fi ridicate și de pe domeniul public

Mașinile pot fi ridicate și de pe domeniul public

Legea care modifică Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, intrată în vigoare la sfârșitul săptămânii trecute, permite și ridicarea mașinilor parcate la întâmplare pe spațiile verzi sau pe spații pietonale. Până acum, potrivit Codului Rutier, era posibilă doar ridicarea mașinilor de pe drumurile publice, nu și de pe domeniul public.

Legea nr. 273/2020, publicată în Monitorul Oficial pe 25 noiembrie, introduce interdicția de a parca pe domeniul public, în afara spațiilor marcate în acest sens.

Astfel, la art. 9 din OG 21/2002, cel care cuprinde obligațiile instituții publice și persoanelor fizice și juridice, a fost adăugată o alta. Astfel, a fost adăugată obligația de a nu ocupa domeniul public cu vehicule în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public. Sancțiunea în aceste situații este amenda, plus ridicarea mașinii parcate aiurea.

Poliția Locală dispune ridicarea vehiculelor parcate pe domeniul public

La art. 24 din Legea 273/2020 se precizează că cei care ridică autovehiculele care ocupă domeniul public sunt polițiștii locali.

”În cazul nerespectării obligației prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. m), dacă un vehicul staționează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliția locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului”, prevede legea.

Actul normativ stabilește și condițiile în care pot fi ridicate aceste autovehicule.

Astfel, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare atunci când în vehicul este vizibilă prezența unor persoane.

Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane fizice și juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia ridicării acestuia.

Ce conține dispoziția de ridicare

Potrivit legii, ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziție de ridicare. Documentul trebuie să conțină cel puțin următoarele informații: data, ora și locul ridicării vehiculului, dar și gradul, numele și unitatea din care face parte polițistul local care a dispus ridicarea. Documentul trebuie să mai conțină norma încălcată de șofer, mențiuni privind înregistrarea foto sau video a staționării vehiculului, plus mențiuni privind avarii vizibile pe vehicul. În documentul întocmit de polițist va conține și informații privind numărul de înmatriculare și marca vehiculului ridicat.

Dispoziția de ridicare se încheie în 3 exemplare. Operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului. Transportul la locul de depozitare nu se realizează pe propriile roți a vehiculului ridicat.

Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă proprietarul vehiculului se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare.

Vehiculul se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunilor efectuate.

Aproape 5.000 de mașini ridicate în Craiova, într-un an

Aproape 5.000 de mașini au fost ridicate în Craiova, în 2019, se arată în raportul privind rezultatele obținute anul trecut de Poliția Locală.

Mai exact, polițiștii locali au dispus măsura de ridicare a unui numar de 4.680 autovehicule care au încălcat prevederile legale. Măsura a fost pusă în aplicare de angajații RAT Craiova SRL. Din totalul de autovehicule asupra cărora s-a dispus măsura tehnico-administrativă de ridicare, 608 au fost ridicate de pe trecerile de pietoni, 350 – pentru că ocupau ilegal locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap, 56 – de pe pistele special amenajate pentru bicicliști.

De asemenea, 500 de autovehicule au fost ridicate pentru că erau staționate în intersecții. Pentru 292 de autovehicule s-a dispus măsura ridicării, în urma sesizărilor primite, întrucât blocau accesul la drumul public. Restul de 2.874 de autovehicule au fost ridicate pentru abateri prevăzute de legislația rutieră și hotărâri ale autorității locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS