-1.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDonald Trump ar vrea să își grațieze preventiv copiii, ginerele și avocatul

Donald Trump ar vrea să își grațieze preventiv copiii, ginerele și avocatul

Președintele în exercițiu Donald Trump ar fi discutat cu consilierii săi dacă să le acorde amnistie preventivă copiilor săi, ginerelui și avocatului său personal, Rudy Giuliani, scrie New York Times, citând două surse confidențiale. Dezvăluirea vine la o zi după ce tot NYT scrisese despre o discuție Trump – Giuliani, în care avocatul îi cerea președintelui să-i acorde amnistie preventivă, anunță digi24.

Donald Trump le-ar fi spus consilierilor că este îngrijorat că Departamentul de Justiție din viitoarea administrație Biden va căuta să se răzbune pe el și să-i ancheteze pe cei trei copii ai săi mai mari – Donald Jr., Eric și  Ivanka -, dar și pe soțul Ivankăi, Jared Kushner, care este consilier superior la Casa Albă, potrivit surselor NYT.

Donald Trump Jr. a fost investigat de consilierul special Robert S. Mueller III în legătură cu contactele pe care le-a avut cu rușii, care ofereau informații compromițătoare despre Hillary Clinton în campania electorală din 2016, însă nu a fost pus sub acuzare niciodată.

Jared Kushner a dat informații false autorităților federale despre contactele sale cu străinii, în cadrul procedurilor prin care urma să primească autorizație de securitate, dar a primit o astfelde autorizație în cele din urmă chiar de la președinte, amintește NYT.

Nu este clar ce acuzații li s-ar putea aduce Ivankăi, lui Eric și lui Rudy Giuliani

Cotidianul mai scrie că nu e clar de ce este îngrijorat Donald Trump cu privire la Eric și Ivanka Trump, deși procurorul districtual din Manhattan, care investighează afacerile Trump Organization, a extins ancheta asupra scutirilor de impozit de milioane de dolari din facturi de consultanță, din care o parte pare că a ajuns în conturile Ivankăi Trump.

Nici acuzațiile care i s-ar putea aduce lui Rudy Giuliani nu sunt clare. El a fost investigat astă-vară de procurorii federali în legătură cu afacerile lui în Ucraina și cu rolul său în revocarea ambasadorului american de la Kiev, scandal care stat la baza declanșării proceduri de impeachment împotriva președintelui Trump.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS