2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate13 persoane amendate în urma unei petreceri private organizate într-un hotel

13 persoane amendate în urma unei petreceri private organizate într-un hotel

Un număr de 13 persoane au fost amendate de poliţişti, duminică noapte, după ce ar fi participat la o petrecere privată organizată într-un imobil ce funcţionează în regim hotel.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, duminică, în jurul orei 00:30, poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie s-au sesizat cu privire la organizarea unei petreceri cu caracter privat desfăşurată într-un imobil ce funcţionează în regim hotel.

„La fata locului au fost legitimate şi identificate un număr de 13 persoane, care participau la eveniment. Toţi cei in cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi in valoare totală de 8.000 lei, evenimentul fiind încheiat”, se precizează în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS