4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaUngaria şi Polonia riscă excluderea din Fondul UE de relansare dacă nu acceptă rapid o soluţie

Ungaria şi Polonia riscă excluderea din Fondul UE de relansare dacă nu acceptă rapid o soluţie

Uniunea Europeană intenţionează să excludă Ungaria şi Polonia din Planul de relansare economică post-pandemie dacă cele două ţări nu acceptă rapid o soluţie, afirmă un diplomat european, citat de agenţia de presă Reuters.

„Trebuie să avem un acord cu Ungaria şi Polonia astăzi ori mâine. În caz contrar, vom trece la scenariul B”, a declarat luni un diplomat european, sub protecţia anonimatului.

În scenariul B, Ungaria şi Polonia vor fi excluse din Planul UE de relansare economică, în valoare de 750 de miliarde de euro. Însă procedura de aprobare a bugetului multianual european, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, ar rămâne blocată.

Comisia Europeană a semnalat săptămâna trecută că intenţionează să excludă Ungaria şi Polonia din Planul Uniunii Europene de relansare economică post-pandemie, dacă nu se va ajunge la o soluţie de compromis la nivelul celor 27 de state membre cu ocazia summitului Consiliului European. Oficiali europeni citaţi de agenţia DPA şi de site-ul T-online.de au afirmat că Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, ar putea fi aprobat prin „Procedura cooperării consolidate”, care prevede că cel puțin nouă țări UE au dreptul de a institui o integrare sau cooperare avansată într-un domeniu din cadrul structurilor comunitare fără a fi implicate celelalte țări UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS