8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul ginere al lui Putin a cumpărat cu 100 de dolari acțiuni de 380 de milioane de dolari la un gigant petrochimic

Fostul ginere al lui Putin a cumpărat cu 100 de dolari acțiuni de 380 de milioane de dolari la un gigant petrochimic

Fostul ginere al lui Vladimir Putin a cumpărat acțiuni de 380 de milioane de dolari la cea mai mare companie petrochimică din Rusia cu doar 100 de dolari după ce s-a căsătorit cu fiica liderului de la Kremlin, scriu jurnaliștii de la site-ul de investigații iStories și Moscow Times.

Kirill Shamalov a cumpărat 3,8% din producătorul de petrochimice Sibur printr-o rețea de companii offshore

Kirill Shamalov a cumpărat 3,8% din producătorul de petrochimice Sibur printr-o rețea de companii offshore la câteva luni după ce s-a căsătorit cu Ecaterina Tihonova în februarie 2013, scrie iStories, citând emailuri private.

Tihonova este cea mai tânără dintre fiicele lui Putin, potrivit presei ruse.

Sibur a fost evaluată, chiar de Shamalov, la 10 miliarde de dolari

Sibur a fost evaluată, chiar de Shamalov, la 10 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că cei 100 de dolari au reprezentat o sumă de 3,8 milioane de ori mai mică decât valoarea de piață.

Opozantul Alexei Navalnii a caracterizat achiziția făcută cu 100 de dolari drept ”un cadou de nuntă de 380 de milioane de dolari”.

În 2015, Navalnii încercat să-l dea în judecată – fără succes – pe Vladimir Putin pentru un împrumut de stat de 1,75 mld. de dolari pentru Sibur, când Shamalov era al doilea cel mai mare acționar al companiei, cu 21,3%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS